Declarația după care Dragomir ar trebui să își semneze demisia!** Șeful LPF confirmă ce se știa: „Asta o poți dribla”
După ce Florian Walter a fost ridicat cu mascații de la domiciliu și dus la sediul DIICOT pentru declarații, Dumitru Dragomir s-a grăbit să accentueze dramatismul situației. Șeful LPF spune că încă 6 patroni sunt pe punctul de a se retrage din fotbal și anunță că din sezonul viitor numărul de echipe se poate restrânge drastic. Din declarația lui Dragomir, o frază a trecut aproape neobservată. Fără niciun fel de jenă, șeful fotbalului intern a recunoscut că procesul de licențiere, care ar trebui să fie cel mai important criteriu pentru acceptarea în elită a echipelor de fotbal, nu este o problemă.
„Eu zic că la anul nu vom strânge 18 echipe în Liga I, nu cred. Și nu din cauza licențierii, pentru că pe asta o poți dribla. Să nu fim cumva obligați să facem 14 echipe chiar din vară. Asta mă tem că se va întâmpla. Fotbalul e pe marginea prăpastiei acum. Nu vreau să dau nume, dar sunt șase patroni care vor să se retragă din fotbal. Eu încerc să îi conving, să le spun că nu e bine.
Dar unul, de exemplu, îmi spune: «Stai puțin, am băgat 17 milioane de euro, banii mei, nu m-a ajutat nimeni. Iar acum au venit mascații peste mine, familia și copiii îmi tremură, ce fac, mă duc la pușcărie pe banii mei?». Asta îmi spun ei, eu ce să le zic, că fac eu, că vorbesc eu, că dreg eu… Dar sunt câine surd la vânătoare. Astea sunt lucruri care se pot rezolva doar la nivel de premier sau președinte de țară. După alegeri, bineînțeles”, a afirmat Dragomir.