Declarația lui Tamaș care a „ajuns” până în Anglia, în Four Four Two. I-a făcut reclamă lui Stanciu, dar e greu să fie luat în serios

Manchester City a zdrobit-o pe Steaua, scor 5-0, în manșa tur a play-off-ului Champions League, iar returul din Anglia pare acum o simplă formalitate pentru echipa lui Pep Guardiola.

Steaua merge în Anglia cu obiectivul declarat de „a nu lua multe”, însă partida de pe Etihad poate reprezenta și scena perfectă pentru ca principalul produs de export al roș-albaștrilor, Nicușor Stanciu, să arate că merită un transfer la o formație importantă a Europei.

Probabil așa se poate explica și declarația dată de Gabi Tamaș după înfrângerea de la București, când a încercat o comparație între Sergio Aguero – autor al unui hat-trick pe național arena – și Stanciu. Cu decarul Stelei câștigător, bineînțeles.

Declarația lui Tamaș li s-a părut extrem de interesantă și redactorilor celebrei reviste britanice Four Four Two și au preluat-o în ediția online.

Iată ce a spus fundașul care a jucat în Marea Britanie la West Bromwich Albion, Doncaster, Watford sau Cardiff City: „Aguero e printre cei mai puternici adversari pe care i-am întâlnit, dar am jucat cu fotbaliști care mi-au pus mai multe probleme. Dintre Stanciu și Aguero l-aș alege pe Stanciu. E colegul meu”, a spus Tamaș după meciul de pe Național Arena.

Suntem curioși pe cine ar alege Tamaș dacă ar fi pus să aleagă între Guardiola și Reghecampf 🙂

Publicat: 22 08. 2016, 13:07
Actualizat: 22 08. 2016, 13:15