Declarație de război înaintea Marelui Derby! „Poate că în tribune ei au fost peste noi, în ultima vreme, dar pe teren am fost cu un pas în față”
Romario Benzar, unul dintre cele mai reușite transferuri ale FCSB-ului în acest sezon, spune că abia așteaptă Marele Derby cu Dinamo și că va încerca să dea totul pentru a ajuta echipa. Fundașul dreapta de națională susține că vicecampioana a fost mereu peste „câini” pe teren, chiar dacă în tribune lucrurile au stat altfel în ultima vreme.
FCSB – Dinamo, Marele Derby al Ligii 1, își va consuma a 171-a reprezentație din istorie duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională. Unul dintre jucătorii care se va desfășura prima dată într-un astfel de meci este Romario Benzar (25 de ani). Legat de faptul că în ultima vreme fanii roș-albilor au dominat sonor duelul din tribune, fotbalistul a replicat.
„Poate că în tribune, în ultima vreme, ei au fost peste, dar la nivelul gazonului, acolo unde contează, noi am fost cu un pas în fața lui Dinamo. Oricum, colegii mei au o revanșă de luat, după eșecul din meciul precedent, dar eu vreau să dau tot ce am mai bun și să-mi ajut echipa”, a spus Benzar, în cadrul unei conferințe de presă.
Benzar este bucuros de revenirea lui Teixeira, dar a spus și care sunt jucătorii de la Dinamo care i se par cei mai în formă.
„Nu mi s-a părut normal ca cei de la Dinamo să nu joace meciul cu Chaijna. Referitor la Teixeira, orice jucător este important, el este foarte bun, important în angrenajul nostru, sunt convins că ne va ajuta foarte mult. Cât despre jucătorii de la Dinamo, Hanca și Nemec mi se par cei mai buni”, a mai spus Benzar.