Deian Sorescu (23 de ani) nu mai reușește să impresioneze în tricoul lui Dinamo, iar Dănuț Lupu îl acuză pe fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,4 milioane de euro că nu își mai dă interesul ca să joace bine.
Deși a început foarte bine sezonul 2021 – 2022 și este golgheterul Ligii 1 cu cinci goluri înscrise în primele șase etape, Deian Sorescu nu a mai reușit să marcheze de trei etape.
Dănuț Lupu a vorbit despre situația internaționalului român după meciul pierdut cu Farul Constanța, scor 3-0, și le transmite oficialilor de la Dinamo că există șansa să nu mai încaseze nici măcar 600.000 de euro, atât cât au oferit oficialii lui Gaziantep.
Fostul mare fotbalist român știe și motivul pentru care Deian Sorescu nu mai reușește să își facă jocul ca în primele runde din Liga 1. Acesta este de părere că rivalii i-au citit jocul și nu îi mai lasă spații, iar el nu poate dribla pe spații scurte.
„Sorescu e un jucător foarte bun, însă nu e un jucător care să ducă echipa în spinare timp de 20 de etape. Toate echipele s-au prins că Dinamo stă într-un singur jucător și îl blochează. El are nevoie de spații, pentru că nu este un jucător tehnic, care să poată dribla pe spații scurte.
Poate nici 600 de mii nu o sa ia pe Sorescu, chiar dacă el este un jucător valoros. Când știi că ești cel mai bun de la o echipă și când vezi că echipa nu vrea să te lase să pleci, normal că devii furios și că nu-și mai iese jocul. Nici el nu-și mai dă interesul, pentru că dacă se accidentează ce face?”, a declarat Dănuț Lupu pentru Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER