Mijlocașul de origine ivoriană nu va reuși să finalizeze stagiul de pregătire din această iarnă alături de colegii săi de la Dinamo. Convocat la mijlocul acestei săptămâni la naționala Burkinei Faso, Kone nu va mai face joncțiunea cu lotul pregătit de Andone pentru că nu i s-a mai eliberat viză pentru Turcia.
Ieri, africanul în vârstă de 24 ani a fost văzut antrenându-se alături de jucătorii de la Dinamo II, sub comanda lui Liviu Ciubotariu. Djakaridja a fost titular miercuri seară în amicalul Insulele Capului Verde – Burkina Faso (1-0), iar a doua zi s-a întors la București.
Din nefericire, Kone nu a mai putut să decoleze spre Antalya, unde dinamoviștii mai stau în cantonament până pe 15 februarie, pentru că nu i s-a mai eliberat viză pentru intrarea în Turcia. În aceste condiții, fotbalistul este obligat să rămână în România, dar va face pregătirea alături de echipa secundă a „câinilor”, după un program special creat de Ioan Andone. Din cauza acestei probleme, Kone va pierde și ultima partidă de pregătire a lui Dinamo din această iarnă, care e programată duminică, cu Cernomoreț Odessa.
„Câștigăm toate meciurile cu Steaua!”
La nici 24 de ore după ce ajunsese în cantonamentul „câinilor” din Turcia, cea mai spectaculoasă achiziție a lui Dinamo din această iarnă, Elis Bakaj, a ținut și prima conferință de presă. A vorbit mai puțin ca Ioan Andone, dar discursul său a fost la obiect. „Sunt fotbalist profesionist, aș vrea să vorbească antrenorul și colegii de mine”, a fost prima declarație pe care Bakaj a făcut-o. Hotărât, mijlocașul a continuat: „Am venit aici să dăm maximum pentru suporteri, să câștigăm campionatul. Vreau să câștigăm toate meciurile cu Steaua, dar sunt importante și celelalte partide”. El a fost completat și de Ioan Andone, care a explicat de ce și l-a dorit cu atâta ardoare pe albanezul de 23 de ani: „Un fotbalist care la vârsta lui joacă peste 180 de meciuri titular în prima ligă a țării lui îți sare imediat în ochi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER