Delegarea lui Colțescu la Vaslui – „U” a declanșat războiul!** Porumboiu: „E sluga CFR-ului!” Ion Crăciunescu: „Ești bolnav la cap”

La puțin timp după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat că partida de aseară dintre „U” Cluj și CFR se va disputa, un alt conflict a apărut la vârful clasamentului. Personaje principale: Adrian Porumboiu, patronul Vasluiului, și Ion Crăciunescu, șeful CCA! Subiectul principal? Arbitrul de la meciul Vaslui – „U” Cluj.

Aflând că la ultima partidă pe care vasluienii o vor disputa, cu „U” Cluj (mâine, ora 20:00, DigiSport 2), este foarte probabil să fie la centru Sebastian Colțescu, șeful moldovenilor a explodat: „Cum poate să îmi trimită mie toți psihopații care au vrut să se arunce de la etaj?! Nu mai erau alți arbitri în România?”
Războiul dintre Porumboiu și Crăciunescu și-a mai consumat ieri un episod, după ce patronul vasluienilor a aflat că șeful CCA ar vrea să-l trimită pe Colțescu să arbitreze meciul Vasluiului cu „U” Cluj. Șeful moldovenilor a luat foc la aflarea acestei vești și a asigurat că la acest meci vor arbitra numai străini: „Crăciunescu este răzbunător. El apără interesele unei alte formații din Liga I, așa că vreau străini”.

„E obsedat. Îi doresc să se facă bine”
Deranjat de declarațiile fostului său prieten, Crăciunescu a contraatacat: „De unde știe el delegările? M-am săturat să ne critice! Îi doresc să se facă bine pentru că este un om bolnav, obsedat!”. Porumboiu n-a rămas însă dator și a mers mai departe, spunând că șeful arbitrilor este sprijinul celor de la CFR Cluj: „Omul a luat-o pe arătură de când a a juns la CCA. E sluga CFR-ului. El ciugulește tot ce se poate de pe la alții”. Cei doi sunt la al doilea conflict dur, după ce în martie, la pauza meciului Petrolul – Vaslui, aceștia s-au jignit din cauza delegării lui Ovidiu Hațegan.


Sunt foarte sănătos la cap. Ar trebui să-și dea demisia pentru ceea ce s-a petrecut la Cluj. Să mă dea în judecată ca să am ocazia să vin cu argumente
Adrian Porumboiu, finanțator Vaslui

Îi dau premiul Nobel lui Porumboiu dacă îmi spune de unde știe că va fi arbitrat de Colțescu
Ion Crăciunescu, președinte CCA

 

Publicat: 19 05. 2012, 09:52
Actualizat: 19 05. 2012, 09:53