Demis de jucători

Demis de jucători
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără sprijinul conducerii. Uhrin nu mai avea cum să mai continue la CFR, deși reușise să redreseze corabia după 3-0 cu Vasluiul. „Am jucat pentru club și pentru noi, nu pentru antrenor“, a fost mesajul grupului către Uhrin după joc.

Uhrin a fost demis ieri la ora 9:00 de Mureșan și Paszkany. Cehul a plecat de la Cluj la fel ca și de la Timișoara, după o victorie categorică. Poli – Brașov 4-0 și CFR – Vaslui 3-0. Au fost ultimele rezultate ale lui Uhrin în Banat și la Cluj?

1. Nu comunica deloc cu Mureșan

Cehul nu era agreat de președintele Mureșan, care s-a opus din start numirii lui. „Nu e antrenor pe profilul echipei, nouă ne trebuie un antrenor latin!“, a fost mesajul transmis de președinte patronului Paszkany, cel care l-a dorit pe ceh. Arpi l-a susținut pe Uhrin până când a simțit că nimeni din club nu-l mai înghite pe ceh, iar jucătorii sunt iritați. Săp­­tă­­mâna trecută, Mureșan și Uhrin și-au vorbit doar o dată, vineri, la antre­namentul oficial. „Cum e terenul? E bun, nu?“, a întrebat Mureșan, fiind aprobat scurt de Uhrin: „Da e bun, vom bate Vasluiul“.

„Nu avea o relație bună cu jucătorii, nu mai puteam continua“, a explicat Mureșan ruptura în conferința de prezentare a noului antrenor, Conceiço. De altfel,  Mureșan a anunțat în particular un grup de jucători înainte de meciul cu Vasluiul că-l va da afară pe Uhrin cu o condiție: „Bateți și vă fac pe plac!“

2. Jucătorii nu-l aveau la inimă

Metodele dure de pregătire au dus la răcirea relațiilor dintre Uhrin și jucători. Joia trecută, când s-au întâlnit în secret, fotbaliștii au decis să se plângă apoi direct lui Mureșan. „Nu putem să mai lucrăm cu el, nu avem ceva personal cu el, dar ce ne cere nu se potrivește cu ce putem noi!”, au reproșat jucătorii. Ieri-dimineață, când a rupt colaborarea cu Uhrin, Mureșan i-a imputat pierderea vestiarului: „Nu te mai agreau jucătorii, ți-ai pus în cap vestiarul cu măsurile tale dure“.

3. A simțit decapitarea


Cehul a simțit că în spatele ușilor închise de conducere se petrece ceva. Vineri seara a fost pe punctul să renunțe și să lase echipa fără antrenor cu 24 de ore înainte de jocul cu Vaslui. A continuat, dar și-a dat seama că victoria nu-l salvează. „Da, m-am așteptat la demitere. Am simțit-o. Nu comentez dacă a fost mâna jucătorilor pentru că nu e cinstit“, a declarat ieri Uhrin. Și-a făcut bagajele și a plecat la amiază la Praga. Revine joi să încheie actele.

4. Toni Conceição, noul antrenor

Oficialii CFR-ului au ales varianta cea mai simplă pentru a calma vestiarul înfierbântat de Uhrin. Au adus un apropiat al portughezilor din lot, Antonio Conceicao, cu contract până la vară.
 
Negocierile dintre șefii clujenilor și Antonio Conceicao au început cu mai bine de trei zile înainte de partida cu FC Vaslui. Nemulțumiți de jocul echipei, relația cu vestiarul și lipsa comunicării cu oficialii, șefii au decis să-l schimbe pe Uhrin. Au apelat la varianta Conceicao, mai ales că ea a fost cea mai apropiată. Cunoaște jucătorii în urma deselor vizite la CFR. „Îl știu pe Antonio de mai bine de trei ani, el ne-a consiliat și ajutat la transferurile jucătorilor portughezi. Este un apropiat al nostru”, a explicat decizia Arpad Paszkany, completat și de președintele Iuliu Mureșan. „Pe Toni (n.r. – Antonio Conceicao) l-am cunoscut în Portugalia, când am luat primii jucători de acolo, am rămas în relații foarte bune de atunci”, a afirmat oficialul clujenilor. Tony și Semedo au fost primii jucători pe care Conceicao i-a propus la CFR, fotbaliști cu care a și rămas în relații apropiate. 

Noul antrenor al CFR-ului a debutat ca fotbalist profesionist la tineretul lui Sporting Braga în sezonul 1975/1976, iar câțiva ani mai târziu a îmbrăcat tricoul primei echipe. Portughezul a mai jucat la cluburi precum Riopele sau Vizela, iar înainte de a se retrage a evoluat doi ani la FC Porto. Cariera de antrenor a început-o tot la Sporting Braga, ca mai apoi să ajungă să antreneze echipe ca Naval, Amadora sau Setubal. Ultimul succes l-a cunoscut la Trofense, echipă cu care a reușit să promoveze în prima ligă din Portugalia în sezonul 2007/2008.

Conceicao va semna azi un contract până la vară cu opțiune pe încă doi ani.

Uhrin: „Mă așteptam la asta”

Uhrin a presimțit de vineri că nu va mai prinde și meciul cu Iașiul pe banca CFR-ului. Cehul nu a mai avut nicio îndoială imediat după victoria cu Vasluiul. A fost ignorat de șefi la final, în timp ce jucătorii au declarat că au evoluat pentru ei și club. Nu și pentru antrenor!

Rămas singur, fără susținere înainte de meciul cu Vasluiul, Uhrin jr a simțit că nu mai poate continua la CFR. Se aștepta la orice chiar și după victoria cu Vasluiul mai ales că a fost înștiințat de șeful Mureșan că a doua zi de dimineață e convocat de urgență la club. A primit demiterea senin, fără să facă scandal. „Am înțeles după joc că nu mai pot continua aici. Mă așteptam să fiu dat afară. E o stare pe care am simțit-o de ceva vreme. Eu nu vreau să mai comentez de ce s-a ajuns aici. Vreau liniște acum. Le urez baftă în continuare celor de la CFR”, s-a limitat să spună ieri Uhrin, care, după ce și-a încheiat conturile cu „feroviarii“, a plecat direct la Praga. Va reveni joi pentru a semna actele și pentru a primi drepturile financiare pe luna aprilie. Uhrin se va alege cu aproape 80.000 de euro după perioada CFR.

"N-am fost surprins de demiterea lui Uhrin. El nu vrea spectacol, el dorește să marcheze 3-4 goluri din două faze" – Marian Iancu, patron FC Timișoara

0 Jucătorii CFR-ului nu au fost înștiințați înainte de meciul cu Vaslui că vor juca pe vreo primă. Bonusul a fost demiterea antrenorului!

S-a sfătuit cu Dani și Kone

Înainte de conferința de presă în care Antonio Conceicao a fost prezentat oficial ca noul antrenor principal al clujenilor, la stadion și-au făcut apariția Dani, Tony și Yssouf Kone, care au fost chemați de portughez pentru a purta o mică discuție cu aceștia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×