Denis Alibec impresionează în Liga 1, dar se pare că timpul lui a expirat: „Nu poate juca la echipele cu presiune. Păcat de talentul lui”
Președintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, e de părere că Denis Alibec (28 de ani) ar fi putut juca la echipe importante din străinătate, dacă ar fi fost mai disciplinat și mai capabil să reziste la presiune.
Denis Alibec și-a luat revanșa în fața fostei sale echipe, FCSB. Atacantul Astrei a marcat golul decisiv al fostei campioane în meciul de la Giurgiu, scor 2-1, și a adus victoria echipei sale. Acesta continuă să-i impresioneze pe oficialii vicecampioanei.
Helmuth Duckadam regretă că Alibec nu a reușit să se impună la echipele „cu nume” din Europa: „Mi-a plăcut tot timpul de Alibec, mi-a plăcut de el și când a fost la Steaua. O echipă mai mică, unde poate face tot ce dorește el, unde nimeni nu poate să-i reproșeze, are o libertate mult mai mare. Din păcate, la talentul lui, nu s-a impus la echipele mari. Aici nu mă refer doar la Steaua (n.r FCSB), mă refer și la cele din străinătate. Este un jucător talentat, din păcate nu poate să joace la echipele cu presiune”, a spus Duckadam, la ProSport Live.
Inter Milano, KV Mechelen și Bologna sunt echipele la care a fost legitimat Denis Alibec în străinătate. FCSB a plătit cea mai mare sumă în schimbul fotbalistului: aproape 2 milioane de euro, potrivit site-ului Transfermarkt. Astra l-a răscumpărat în 2018, pentru 1,4 milioane de euro.
După primele patru etape, Astra ocupă locul șase, cu șapte puncte, la patru în spatele liderului FC Viitorul. FCSB este pe nouă, cu patru puncte.