Depășesc giuleștenii performanța din 2006?** „Rapid poate juca finala Europa League”

Mugurel Buga a jucat împotriva Rapidului pentru prima dată după șapte ani, iar FC Brașov, echipa sa, a reușit să plece acasă neînvinsă, după ce meciul s-a terminat 1-1. Chiar dacă giuleștenii trec printr-o formă mai slabă, „Pele” este convins că fosta sa echipă va face o figură frumoasă în Europa.

Au trecut exact șapte ani fără o zi de când ai jucat ultima dată împotriva Rapidului (n.r. – 11.09.2004, Rapid – Brașov 2-0)…

A trecut atât de mult timp, că nici nu-mi mai aminteam. Am petrecut mulți ani frumoși în Giulești, dar mă bucur că acum mi-am ajutat echipa să obțină un punct. Pentru Brașov acest 1-1 este un rezultat excelent, fiindcă Rapid are mari șanse să ia titlul în acest sezon.

Poate Rapidul din acest an să depășească performanța celui din 2006 și să ajungă în finala Ligii Europa?
Cred că cele două echipe sunt comparabile ca valoare și de aceea consider că Rapid are șanse mari să iasă din grupe. Dacă nu pierd în primul meci, la Tel Aviv, vor avea și un moral foarte bun. Mai departe este greu, dar nu imposibil, având în vedere ce jucători sunt în lotul giuleștean.

Totuși, fotbaliștii Rapidului acuză faptul că nu pot evolua pe Giulești. Cât contează acest aspect?
Enorm! Ca fost jucător rapidist știu foarte bine ce înseamnă susținerea fanilor de pe Giulești. Nu cunosc prea bine care sunt problemele ce îi împiedică pe „vișinii” să folsoească stadionul, dar în mod sigur odată reveniți pe arena „Valentin Stănescu”, jucătorii lui Răzvan vor alcătui o formație și mai puternică.

Publicat: 12 09. 2011, 15:30
Actualizat: 12 09. 2011, 15:40