Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că meciul cu CS Universitatea Craiova va fi dificil, dar elevii săi sunt pregătiți, au un moral bun și vor victoria.
„Avem o singură problemă, Essombe e accidentat. În rest toți sunt apți. Rămânem la Craiova după meci și apoi plecăm la Severin să pregătim meciul de Cupă. Cireșarii pleacă în miniturneu de pregătire. Eu am antrenat la Craiova, știu ce înseamnă un meci cu Dinamo, toată lumea se mobilizează. Întâlnim o echipa bună. Chiar dacă au schimbat antrenorul. Și cu Sorin Cârțu jucau bine, chiar dacă nu prea aveau noroc. Acum, cu Emil Sandoi au mai mult noroc. Vom avea un meci greu, suntem conștienți de acest lucru. Dar și noi suntem pregătiți, avem un moral bun după meciurile cu CFR și Târgu Mureș, mergem să câștigăm acest meci. Așa sperăm, să își piardă mâine norocul, norocul ține cu cei mai buni, și sperăm că noi să fim cei mai buni”, a spus Rednic.
Mircea Rednic a precizat că se bucură că Dinamo este pe drumul bun. „Dar nu e numai meritul meu. Am avut noroc de jucători buni, preocupați doar să se antreneze. Și e normal să apară și rezultatele. Dar mai avem mult de muncă pentru că jocul nostru nu este constant”, a adăugat tehnicianul.
Partida CS Universitatea Craiova – Dinamo București, din etapa a XV-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 15.00.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER