Deportați în Bărăgan! FOTO** Jucătorii trimiși la Urziceni au semnat contractele la Palat

Zi agitată ieri la palatul din Aleea Alexandru! Steaua a trimis
la Urziceni numai puțin de 14 fotbaliști. În prezența patronului
Becali și a președintelui ialomițean, Felix Grigore, jucătorii
roș-albaștri au semnat contracte valabile pe un singur sezon.

Încă de dimineață, tehnicianul Ilie Dumitrescu l-a vizitat pe Gigi
Becali. La scurt timp li s-au alăturat. Valeriu Argăseală, Teia
Sponte și Iulian Gheorghișor. Într-o încăpere din incinta palatului
s-au așezat la o masă în așteptarea jucătorilor. Primul care și-a
făcut apariția a fost mijlocașul Andrei Ionescu, însoțit de tatăl
său. Imediat a venit și explicația: „Andrei o să plece la Urziceni!
I-am spus: Bă, tată, demonstrează că ești fotbalist! La Steaua
poate nu I s-au dat șanse, că el este un fotbalist valoros, însă
acolo el va fi vedeta Urziceniului. Un jucător valoros ca el
câștigă un meci de unul singur. Dacă e tare, poate să ridice toată
echipa după el, cum a făcut și Hagi. Nu a fost „Generatie de Aur”,
Hagi a tras echipa! Sau cum a ținut Maradona pe Napoli, a câștigat
titlul cu ei”, a punctat Becali.

Câțiva
copii se revoltă

La scurt timp, pe ușa palatului au intrat și fotbaliștii de la
echipa a doua! Timizi, în coloană unul câte unul, „mânjii” ce vor
evolua în prima ligă au ajuns motiv de glume și pentru trecători:
„Unde se duc toți? Parcă sunt la recrutare!” La câteva minute intră
și președintele ialomițenilor, Felix Grigore, iar în mare grabă se
întocmesc și actele. După aproape 40 de minute, tinerii jucători
care vor fi cedați la Urziceni au ieșit prin curtea palatului. Unii
zâmbeau, alții erau triști sau îngrijorați. Explicația ar fi că nu
chiar toți au acceptat contractele oferite de cei de la Urziceni.
Aceștia din urmă au primit ultimatum din partea conducerii clubului
Steaua până în această dimineață.

Andrei Ionescu nu a vrut să plece, dar Gigi l-a convins:
„Du-te acolo să tragi echipa după tine la fel ca Hagi
sau Maradona”

„Tinerii care au fost acum cedați de Steaua nu vor
avea drept de joc contra Stelei”,
Gigi Becali,
finanțator Steaua

Publicat: 09 09. 2010, 17:14
Actualizat: 09 09. 2010, 22:31