Depunctați!** Oțelul este victima războiului dintre șefi, iar fosta campioană este amenințată cu distrugerea

Prinși în mijlocul unui război între conducători, gălățenii au încasat ieri o primă lovitură: vor începe sezonul cu două puncte mai puțin, din cauza unor datorii

Oțelul Galați va fi penalizată cu două puncte în sezonul viitor și nu va avea dreptul să facă transferuri până când nu va achita o datorie de 1,25 milioane de euro către un impresar și câțiva jucători. Conform unor surse, în spatele conflictului se află interese politice.

Marius Stan, directorul general al Oțelului Galați, anunța miercuri situația dezastruoasă care va lovi echipa. Mai mult, șeful moldovenilor a vorbit zilele trecute despre faliment. Premoniția conducătorului gălățean a fost alimentată imediat și de decizia comisiei de disciplină a FRF care a hotărât că echipa antrenată de Dorinel Munteanu va porni sezonul viitor cu o penalizare de două puncte. În plus, Oțelul nu va avea dreptul nici să facă transferuri, totul din cauza unei datorii de 1,25 milioane de euro pe care clubul o are către impresarul Ioan Codoban și către câțiva jucători. Deciziile pot fi contestate de gălățeni în termen de cinci zile.

Conflict electoral?
Interesant este că situația neplăcută în care se află moldovenii derivă dintr-o dispută la nivelul conducerii clubului. Finanțatorii Oțelului doresc să-l înlăture pe Marius Stan din funcția pe care o deține, reproșându-i anumite cheltuieli nejustificate din 2011. În realitate, scandalul are un substrat politic, având în vedere că Stan candidează pentru funcția de primar al Galațiului din partea unui partid politic, în timp ce Ioan Ungurean, unul dintre acționari, susținut de Ionel Borș, alt investitor, candidează la rândul lui, dar ca independent.

„Sunt șocat și dezamăgit”
Problemele care s-au abătut asupra Oțelului l-au îngrijorat pe antrenorul Dorinel Munteanu. „Nu-mi vine să cred! Sunt șocat și dezamăgit de ceea ce se întâmplă. Sper totuși să se găsească soluții și să se achite banii pe care clubul îi datorează atât către impresar, dar și către jucători. Antal, Sârghi și Iorga nu și-au luat primele de instalare când și-au reînoit contractele în iarnă și riscăm să-i pierdem”, a declarat Munteanu la DigiSport.


Mi-e teamă să nu devenim noul Urziceni. Totuși mai bine nu mă gândesc la asta. Nu vreau să cred că situația va deveni mai rea decât este în prezent
Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați

Se întâmplă ceea ce anticipam: acționarii vor să-și bată joc de acest club
Marius Stan, director general Oțelul


 

Publicat: 01 06. 2012, 09:12
Actualizat: 01 06. 2012, 09:22