Derapaj grav la adresa FCSB! „Ratați”, „Oier”! Un politician pasionat de fotbal a fost numit președinte al PSD Cluj la trei zile după atacul suburban îndreptat către clubul patronat de Becali

de Nicu BĂ‚DESCU

Liviu Alexa este un personaj care nu spune multe publicului larg. Nici celui pasionat de sport, dar nici segmentului cu înclinație spre sfera politicului.

Cert e faptul că Liviu Alexa știe cum să obțină prim-planul. Politicianul cu elan golănesc i-a făcut praf pe jucătorii celor de la FCSB chiar în timpul partidei cu Universitatea Craiova și, dacă postarea în care Hora a fost numit „dobitoc” sau „prostul casei” a fost ștearsă, cea în care Tănase și Oaidă sunt catalogați drept „ratați” a rămas încă pe pagina de Facebook a lui Alexa. Afacerist cu un istoric controversat și proprietar al mai multor titluri de presă, acesta a fost „recompensat” miercuri de Viorica Dăncilă cu promovarea în funcția de președinte al PSD Cluj. Ca o coincidență bizară, FCSB întâlnește duminică seara, de la ora 20:30, campioana CFR Cluj.

Lumea politică din România a devenit o adevărată faună, dacă ne gândim la personajele de care ne izbim în fiecare zi la televizor ori prin ziare sau pe site-urile de specialitate. Un „new entry” în această zonă este Liviu Alexa, cel care miercuri a fost numit președinte interimar al organizației din Cluj a PSD.

Reformatorul cu vocabular de mahalagiu

Ce declarație dădea acesta imediat după ce decizia Vioricăi Dăncilă a fost făcută publică? „Doamna președinte Viorica Dăncilă arată prin numirea mea că PSD este un partid viu, dornic să se reformeze și să se îndrepte către tineri„, spunea Alexa pentru Ziua de Cluj, publicație al cărei proprietar este.

Cu doar trei zile înainte, Alexa și-a etalat tinerețea și spiritul reformator cu ajutorul a două postări pe care le-a publicat pe contul personal în timpul meciului Universitatea Craiova – FCSB. Pe una dintre ele, cea mai dură, a șters-o, dar internetul păstrează derapajul politicianului din Ardeal. 

Prima dintre ele, care acum nu mai poate fi găsită pe wall-ul lui Alexa, a fost publicată la ora 21:46, adică exact atunci când Istvan Kovacs fluiera finalul primei reprize. Cu aproximativ 5 minute înainte, Ioan Hora ratase o ocazie monumentală, așa că tabelă indica tot 0-0.

Ești jucător de folbal (sic!). Te cheamă Hora. Ești un dobitoc plătit să dai gol. Nu trebuie să scrii romane. Ci să dai gol. Și, când ești în fața porții, cu mingea perfectă pe bocanc, ratezi. Ca un vibrator plin de spermă uscată de la alții, ca un pantof de lux ce pute a transpirație. Hora, prostul casei„, scria Liviu Alexa într-o postare pe care, ulterior, a șters-o.

Ulterior, la 22:11, acesta a ținut să-și exprime public considerațiile și despre felul în care Florin Tănase și Răzvan Oaidă au ales să comunice în momentul când au revenit pe teren de la cabine. În afara fotbaliștilor, în malaxorul proaspătului politician a intrat și Gigi Becali, dar acesta a scăpat cu un banal „oier„.

Ce campionat competitiv avem. La pauză, vin greii pe teren, Tănase cu Oaidă, plm, și vorbesc tactica cu mâna la gură, plm, cum fac ăia de la PSG, plm, să nu vadă presa cum își schimbă secretele gen: a sunat Oierul la pauză, a zis să verticalizăm. Să verticalizăm cât suntem de ratați„, a fost cea de-a doua postare a serii pentru Alexa. Dacă ne orientăm după faptul că aceasta a rămas publică și la ora apariției acestui articol, se poate trage concluzia că noul președinte al PSD a fost mult mai mândru de a doua creație a sa pe teme fotbalistice.

 

Publicat: 19 09. 2019, 13:21
Actualizat: 19 09. 2019, 13:41