„Derby al suferinței” fără protocol!** Nu s-a mai organizat conferință de presă după Urziceni-Pandurii
„Derby-ul suferinței” dintre Unirea Urziceni și Pandurii (1-1)
și-a meritat pe deplin renumele! La capătul unei partide în care
ocaziile au fost la fel de rare precum firele de iarbă de pe
suprafața de joc a stadionului Tineretului, cele două formații au
remizat, 1-1, rezultat care nu o ajută pe nici una dintre
ele.
Interesul scăzut din jurul acestui meci a făcut ca după meci să nu
se organizeze nici măcar o conferință de presă, la stadion fiind
prezenți doar cameramanii de la televiziunea care a transmis jocul
și câțiva jurnaliști de presă scrisă.
Singurul care a acordat declarații fiind Petre Grigoraș, imediat
după ieșirea de pe teren.