Derby de România, în cifre!** Reghecampf, al 30-lea antrenor prezent pe banca Stelei în confruntările cu Dinamo
Șapte fotbaliști au debutat la derbiul Steaua – Dinamo de duminică, dintre care patru străini: Daniel Georgievski, Mihai Pintilii și Adi Popa la steliști, respectiv Paul Koulibaly, Constantin Nica, Eduardo Alvarez și Boubacar Mansaly la dinamoviști, informează site-ul frf.ro.
Polonezul Lukasz SzukaÅ‚a a devenit al cincilea străin care marchează în derbi, după albanezul Sulejman Demollari, belgianul Cyril Théréau, grecul Pantelis Kapetanos și bulgarul Valentin Iliev.
Acesta fost al 127-lea meci dintre cele două mari rivale, încheiat cu a 37-a victorie stelistă. De altfel, steliștii s-au impus în ultimele trei partide directe, în fiecare din acestea marcând câte trei goluri și de fiecare dată dinamoviștii fiind cei ce au deschis scorul.
A fost pentru a doua oară în istorie când Steaua s-a impus în calitate de gazdă cu scorul de 3-1, acest lucru petrecându-se prima oară la 10 mai 1997, în Ghencea. Roș-albaștrii s-au mai impus de încă două ori cu acest scor, însă în calitate de oaspeți.
Pentru a 13-a oară derbiul a fost condus de un arbitru străin. Alexandre Boucaud și brigada sa au fost primii arbitri belgieni care au condus un meci din campionatul nostru.
Acesta fost al doilea derbi găzduit de Arena Națională, iar pentru a 65-a oară s-a jucat duminica.
Cătălin Munteanu a fost jucătorul din teren cu cele mai multe derbiuri la activ, acesta fiind al 11-lea (al 8-lea în calitate de dinamovist). L-a urmat un alt „alb-roșu”, Cristian Pulhac, aflat la al nouălea.
Marius Alexe a marcat pentru a doua oară în poarta Stelei, în timp ce Raul Rusescu are cinci goluri înscrise lui Dinamo, egalându-l pe Anghel Iordănescu, cei doi ocupând locurile 7-8 într-o ierarhie all-time a eficacității steliste în poarta dinamovistă.
Pentru tehnicianul Dario Bonetti a fost al treilea derbi, în timp ce Laurențiu Reghecampf a debutat, devenind al 30-lea antrenor prezent pe banca Stelei în confruntările cu Dinamo.
Stefan Nikolici și Cristian Bălgrădean s-au aflat la meciurile lor cu numărul 50 în Liga I, iar ultimul gol al lui Raul Rusescu a fost al 40-lea pentru el în prima ligă.
Formația Steaua București a învins, duminică seară, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I, disputat pe Arena Națională, în care a revenit după ce la pauză a fost condusă cu 1-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Rusescu ’63 din penalti, ’83 și Szukala ’87, în timp ce pentru oaspeți a înscris Alexe, în minutul 38.
Sursa: Mediafax