Derby doar pe teren. Fanii lui Dinamo nu vor fi prezenți în Giulești: au refuzat cele 200 de bilete oferite de gazde

Echipa Dinamo nu va fi susținută de suporteri în tribune la meciul cu Rapid, programat sâmbătă, pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, reprezentanții fanilor grupării alb-roșii refuzând cele 200 de bilete care le-au fost oferite de clubul gazdă.

Surse din cadrul grupării giuleștene au declarat vineri, pentru Mediafax, că motivul refuzului este legat de numărul mic de bilete care a fost repartizat fanilor dinamoviști. În aceste condiții, la partida de la sâmbătă, clubului Dinamo le-au fost transmise doar cele 10 bilete de la tribuna oficială solicitate pentru membrii conducerii.

Din motive de siguranță, impuse de Jandarmeria Capitalei, clubul Rapid a pus în vânzare pentru această partidă doar 4.000 de bilete. FC Dinamo urma să primească pentru acest meci 200 de bilete pentru suporterii proprii.

Echipa Rapid întâlnește, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, formația Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a IX-a a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 26 09. 2014, 17:08
Actualizat: 26 09. 2014, 17:09