Derby fantomă!** Clujenii – interziși în „Groapă”, fanii dinamoviști – dezinteres total
Suporterii CFR-ului au solicitat ieri 100 de bilete pentru meciul din „Ștefan cel Mare”, dar oficialii lui Dinamo au refuzat să le onoreze cererea anunțându-i oficial că nu vor fi primiți pe stadion.
În ultimele două sezoane, meciurile jucate între CFR și Dinamo, la Cluj s-au lăsat cu scandal pentru că fanii oaspeților nu au fost lăsați pe stadion decât dacă prezentau buletinul de București. Pentru meciul de azi, „câinii” le-au plătit cu aceeași monedă și au refuzat să le dea ardelenilor cele 100 de tichete pe care aceștia le-au cerut. Oficialii din „Ștefan cel Mare” le-au comunicat membrilor galeriei feroviare că nu vor fi primiți pe stadion.
S-au vândut 1500 de bilete
În consecință, unii dintre suporterii CFR-ului sunt hotărâți să acționeze în instanță conducerea lui Dinamo, după modelul unor fani dinamoviști care i-au dat în judecată pe oficialii clujeni după meciul din tur. Faptul că liderul nu va avea parte azi de susținere, nu-i încălzește cu nimic pe jucătorii lui Dario Bonetti, pentru că nici proprii suporteri nu s-au îngrămădit să își rezerve un loc la meci. Până aseară s-au vândut doar 1500 de bilete și este greu de crezut că la ora meciului vor fi în tribune mai mult de 5.000 de fani.
Am cerut 100 de bilete, dar am fost anunțați oficial că nu vom putea intra pe stadion. Vom da în judecată clubul Dinamo
Călin Bodea, lider galerie CFR Cluj