Derby încins în tribune!** 10.000 de spectatori sunt așteptați în Gruia, contra Stelei

Jorge Costa va avea parte de primire regală în Gruia. Oficialii
din Gruia i-au transmis că aproape 10.000 de fani vor fi în tribune
la meciul cu Steaua, primul joc pentru antrenorul sezonului viitor
la Cluj alături de noii elevi.

5.000 de tichete s-au vândut astăzi până la închiderea caselor
(17.00). Oficialii din Gruia sunt siguri însă că CFR-Steaua se va
bate ca asistență cu primul joc al feroviarilor din acest sezon,
meciul cu Poli din etapa 19. Totodată, șefii vișiniilor au
continuat practica din acest sezon și au distribuit astăzi alte
1.500 de tichete pentru școlile din Cluj.

„N-am mai alocat 2.000, ca în alte dăți, pentru că nu am avut
cerere și nu avea rost să tipărim aiurea. Mai avem însă 3.200 de
abonați care nu vor rata ultimul meci al sezonului, mai ales că e
contra rivalei Steaua! Sigur vor fi cel puțin 10.000 de spectatori
la joc”, sunt convinși oficialii CFR-ului care vor ține deschise
casele de bilete și mâine până la ora jocului. Și așa, partida
contra Stelei are șanse mici să bată asistența de la derby-ul cu
„U”, când în tribunele din Gruia au fost în jur de 15.000 de
spectatori.

La
bătaie cu finala de la baschet

Partida cu Steaua are mâine un „competitor” serios la Cluj, de la
ora 18.00 „U”-Mobitelco și Asesoft Ploiești întâlnindu-se pentru
meciul 3 al finalei campionatului național de baschet. După primele
jocuri „U” e la egalitate cu ploieștenii astfel că, până în această
seară, mai toate biletele pentru jocul din Sala Sporturilor „Horia
Demian”, se epuizaseră.

AUDIENȚĂ‚ 2011 ÎN
GRUIA LA DERBYURI

CFR – Timișoara (1-2) 11.000
CFR – Rapid (0-1) 7.000
CFR- U Cluj (1-1) 15.000
CFR – Vaslui (1-0) 4.000

Publicat: 20 05. 2011, 19:10
Actualizat: 20 05. 2011, 19:36