Derby inedit la Mediaș. Gaz Metan și Poli Iași sunt neînvinse și anunță un fotbal spectacol în capul de afiș al etapei a 8-a. Mihai Teja: „Edi este prietenul meu, dar mergem să câștigăm”
Gaz Metan și Poli Iași, două dintre formațiile neînvinse până acum în acest sezon, se întâlnesc sâmbătă, la Mediaș, în derby-ul etapei a 8-a a Ligii 1. Atât prin prisma clasamentului (locurile 3, respectiv 4, cu câte 15 puncte), cât și al jocului prestat până acum, Gaz Metan și Poli par să țină capul de afiș al etapei, însă nu de aceeași părere au fost și cei care au programat meciul la o oră (15:30) mai degrabă destinată unui meci de ligă secundă!
Dacă gazdele vin după un succes incredibil în fața FCSB-ului, scor 4-0, ieșenii au remizat pe teren prpru în etapa trecută cu nou-promovata Chindia, scor 2-2, dar acest pas greșit în Copou – spune antrenorul Mihai Teja, a avut darul să-i motiveze și mai tare pe fotbaliștii Politehnicii.
„Băieții sunt foarte bine mental și mai ambițioși poate după remiza de pe teren propriu cu Chindia, pentru că a fost frustrant să nu câștigăm acasă după ce am avut 2-0. Eu îi simt mult mai ambițioși acum”, a declarat Mihai Teja în conferința de presă în care a prefațat meciul de la Mediaș.
Tehnicianul admite că va fi un meci foate greu, dar spune că echipa sa va juca la victorie. „Mergem să câștigăm la Gaz Metan Mediaș, chiar dacă întâlnim o echipă bună, puternică, cu un antrenor bun. Edi Iordănescu este prietenul meu, îl cunosc de la 7 ani, ne știm de mici, am jucat împreună, am stat la juniori la Steaua 6 ani împreună, este un antrenor bun, care gândește foarte bine fiecare joc și care a format o echipă foarte bună la Mediaș. Îi cunosc pe jucători Gazului, pe jumătate dintre jucători sau poate chiar mai mult cred că i-am avut și eu anul trecut. Au calitate și cu siguranță va fi un meci greu. Dar am încredere în băieți, mergem să câștigăm, chiar dacă se joacă la 15.30. Va fi foarte greu, va fi cald, dar nu cred că trebue să găsim alibiuri. Și Bayern, și Real, și Barcelona joacă la aceste ore de multe ori. Important este să dăm tot ce avem mai bun, să avem atitudine și să fim mult mai concentrați”, a mai spus Teja, care nu va conta în acest meci pe Chelaru, absent din motive medicale și pe Diallo, suspendat pentru cumul de cartonașe.
„Am ales să fim noi generația de sacrificiu. Plecăm din Copou pentru binele clubului”
Teja a vorbit și despre plecarea din Copou într-un moment în care echipa este pe val. Tehnicianul admite că îi va fi foarte greu pe un teren străin, dar spune că decizia luată acum va ajuta clubul ieșean în viitor.
„Mă bucur că plecăm din Copou, pentru că suprafața de joc este impracticabilă. Dar îmi pare rău pentru că la meciurile de acasă au fost foarte mulți suporteri, am avut o medie de 4.000 de spectatori pe meci, ceea ce nu e simplu în Liga I. Iar acum când lucrurile erau foarte bune, trebuie să plecăm în altă parte. Dar ne gândim la viitorul echipei, la ceea ce se va întâmpla în viitor. Am spus tot timpul că o infrastructură normală trebue să aibă un teren bun de joc și un teren bun de antrenament. Am fost de acord cu toții să plecăm din Iași, pentru binele clubului Politehnica Iași. Dacă nu facem acum, nu știu dacă se mai face terenul vreodată. Și atunci cineva trebuie să fie o generație de sacrificiu”, a mai spus Teja.
Passaglia: „Vom trata acest meci ca pe o finală”
La rândul său, mijlocașul argentinian Juan Pablo Passaglia spune că ieșenii vor trata meciul de la Mediaș ca pe o finală. „Am văzut meciul lor cu FCSB, dar și cele anterioare, este o echipă foarte bună. Este un meci foarte important pentru noi și îl vom trata ca pe o finală. Nu este cea mai bună oră cea la care jucăm, dar suntem gata să facem un meci bun”, a spus Passaglia.
Meciul Gaz Metan Mediaș – Poli Iași se va disputa sâmbătă, 31 august, cu începere de la ora 15:30.