Suprafața de joc adaptată la condițiile meteo, o minge un pic dezumflată, un fileu improvizat și gata, s-a aranjat pe loc o nouă ediție la fotbal tenis pe tatami în sala de judo din „Ștefan cel Mare”.
Echipele din acest an au fost Dinamo, formată din familia Niculae, junior și senior, și Universitatea Cluj, prin Claudiu Niculescu și Florin Matache. „Pe bară” sau invitat special al ediției din acest an: Vlad Munteanu de la Wolsburg. În rest, execuții rupte de pe Copacabana, multă caterincă și un rezultat care s-a pierdut între seturi.
În timp ce se schimba terenul, „Săgeată” a vorbit și despre viitorul său la Dinamo. „Este un loc rușinos pentru Dinamo. Sperăm să cucerim măcar un trofeu. Îl așteptăm pe nea Ando să vină să ne pună la treabă, pentru că locul 6 este rușinos. Va trebui să strângem din dinți și să ducem Dinamo acolo unde îi e locul”.
„Dacă aș fi fost lăsat să plec liber, nu aș mai fi fost aici. Se cer bani pe mine, iar așa e mai greu să mă transfer”, Marius Niculae, atacant Dinamo
Amicale cu Dacia și Gzeongnam
Dinamo a parafat zilele trecute alte două meciuri amicale pentru cantonamentul pe care-l va efectua în perioada 18 ianuarie – 10 februarie la Belek, în Turcia. Astfel, pe 2 februarie va juca cu liderul din Moldova, Dacia Chișinău. Apoi, pe 6 februarie, va înfrunta FC Gyeongnam, locul 6 din campionatul Coreei de Sud.
„Să vină Niculae cu banii”
Marius Niculae a declarat ieri că și-ar dori ca Ioan Niculae să preia pachetul majoritar de acțiuni al lui Dinamo. „Eu sper să vină. Dacă ar investi, la valoarea dânsului, eu cred că ar lua campionatul an de an. Cu singuranță am juca în Liga Campionilor. Domnul Borcea cu siguranță ar renunța dacă domnul Niculae ar investi să facă o echipă puternică”, a mărturisit „Săgeată”.
„Ando” face azi planul cu Badea
Ioan Andone și-a terminat vacanța în Thailanda și s-a întors aseară în România. Tehnicianul își va relua de azi activitatea în Ștefan cel Mare, iar primul pas va fi creionarea unui plan pentru a aborda returul. „Fălcosul” va avea o întâlnire și cu președintele Nicolae Badea, împreună cu care va stabili strategia pentru a doua parte a sezonului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER