Derby-ul „Bricheta 2” s-a terminat în teren!** Meciul din Giulești a fost întrerupt aproape 10 minute după golul Stelei din cauza obiectelor aruncate din tribune
În minutul 81, Bourceanu egala la 1 după ce Rapidul condusese peste 70 de minute ostilitățile pe teren. Tensiunea a crescut brusc în tribune, și la nici 60 de secunde distanță, la o fază petrecută în fața peluzei unde stau fanii giuleșteni, Chiricheș a fost lovit în frunte cu o brichetă, asta în timp ce în jur zburau fel de fel de obiecte venite dinspre zona suporterilor rapidiști. Fundașul stelist s-a prăbușit la pământ (foto sus), iar Latovlevici a recuperat și el o sticlă de plastic pe care a vrut să i-o înmâneze arbitrului Sebastian Colțescu. Spiritele s-au încins imediat, rapidiștii s-au strâns nervoși în acea zonă pentru a recupera obiectul din mâna lui Latovlevici, iar haosul s-a instalat pe gazonul stadionului din Giulești.
Scaune aruncate către manager
În zona băncilor de rezerve, managerul Stelei alerga cu un scaun în mână (foto jos) pentru a i-l da lui Colțescu, dar a fost bruscat de Dănuț Perjă și de portarul de rezervă Drăghia. Până la urmă, arbitrul craiovean a decis întreruperea meciului, deși steliștii, în frunte cu Bourceanu și Chipciu, i-au cerut „centralului” să reia jocul. Până la urmă, Colțescu a așteptat calmarea spiritelor în tribune, iar meciul s-a reluat zece minute mai târziu fără să mai izbucnească vreun incident nedorit până la final.
NERVI
Chipciu nu a vrut fundaș
Schimbarea Georgievski-Tatu, produsă în minutul 21, l-a făcut pe Reghecampf să îl trimită pe Alex Chipciu (foto) în banda dreaptă a liniei defensive, în locul macedoneanului. Totuși, șeptarul Stelei nu s-a simțit bine acolo și i-a cerut antrenorului să nu mai continue fundaș și în repriza secundă. „Nu mai pot, nu mai joc acolo!”, i-a transmis Chipciu, imediat după ce Colțescu a fluierat pauza. Reghe s-a conformat și l-a băgat pe teren pe Prepeliță în locul lui Tănase, fostul căpitan al Craiovei evoluând fundaș dreapta. (Costin NEGRARU)
ARBITRAJ
Dică trebuia eliminat
Colțescu a avut greșeli, cea mai importantă dintre ele petrecându-se chiar în startul partidei. În minutul 4, într-o fază disputată undeva la 20 de metri de poarta lui Pecanha, Tănase a fost faultat brutal, din spate, de Emil Dică. Mijlocașul Rapidului s-a înfipt cu talpa în zona tendonului piciorului drept a lui „Dodel”, care a avut noroc să nu se accidenteze. Arbitrul din Craiova a fluierat prompt lovitură liberă, însă nu i-a acordat nici măcar un avertisment giuleșteanului, chiar dacă faultul său era unul de eliminare. Apoi, Szukala a fost iertat de arbitru după câteva intrări la limita Regulamentului.
VIP
Andone a venit cu viitorul patron
Omul cu care George Copos a negociat în ultima lună vânzarea Rapidului, Gruia Stoica (foto, în stânga) a fost prezent aseară în tribuna oficială a stadionului din Giulești la meciul cu Steaua. Însoțit de Ioan Andone (foto, în dreapta) și de fiica sa, afaceristul bucureștean s-a comportat aproape ca un suporter adevărat în momentul în care Herea a deschis scorul. (Victor STOICESCU)