Derby-ul cu FCSB, decisiv pentru olteni, Mangia: „Nu vrem să pierdum contactul cu primele două clasate”. Bancu e categoric: „Dacă pierdem, nu mai avem nicio șansă la titlu”
Derby-ul etapei a patra a play-off-ului, FCSB – Universitatea Craiova, se dispută în a doua zi de Paște, luni, de la ora 20.45. Antrenorul oltenilor, Devis Mangia, a prefațat disputa, spunând că echipa sa își propune să rămână în plasa celor două echipe din fruntea clasamentului, asta însemnând să nu piardă partida de pe Arena Națională.
„Este un meci foarte, foarte greu, dar este în același timp un meci pe care toți jucătorii își doresc să-l joace și vor da totul pe teren pentru a câștiga. Sigur, pentru jucători ar fi mai bine să stea de Paște cu familia, dar aceasta este meseria noastră și trebuie să ne facem treaba. FCSB are cel mai bun lot din România, dar prefer jucătorii mei, sunt mulțumit de ai mei și toată lumea ar trebui să fie mulțumită de ceea ce au făcut ei în acest campionat. Trebuie să încercăm să repetăm meciul bun pe care l-am făcut în turul sezonului regulat, când am condus cu 1-0 și am obținut un punct. Sper să continuăm fără să primim gol. Eu sunt de părere că trebuie să evidențiem lucrurile bune și să lucrăm la cele care nu merg. Am primit un singur gol îm ultimele 7 meciuri și acest lucru este unul pozitiv. Deja mulți ne critică fiindcă nu marcăm, așa că e bine ca măcar noi să vorbim noi frumos despre echipa noastră. Lucrăm să avem mai multe ocazii, dar sunt momente în fotbal în care nu reușești să dai goluri. În plus, jucăm împotriva unor echipe care se organizează foarte bine. CFR se apără foarte bine, la Viitorul nu am jucat bine, dar puteam câștiga din acel penalty. Ne dorim să rămânem acolo, aproape de cele două echipe din frunte, până la sfârșit, nu să rămânem în urmă, dar dacă pierdem acum va fi foarte greu să mai luptăm pentru primele două poziții. Totuși, dacă vom pierde, nu înseamnă că ne vom concentra mai mult pe Cupă sau pe alt obiectiv, fiindcă nu asta este mentalitatea pe care echipa mea trebuie să o aibă, noi vrem să ne concentrăm pe fiecare meci în parte și să încercăm să-l câștigăm, fiindcă altfel există riscul să pierdem ambele competiții” a declarat Mangia.
Italianul a aflat despe recordul neagtiv pe care îl are Craiova în fața roș-albaștrilor, pe terenul cărora nu a mai câștigat de 29 de ani, din noiembrie 1989, iar Mangia spune că acest lucru ar trebui să-i mobilizeze pe jucătorii săi. „Când ai ocazia să intri în istoria unui club, trebuie să profiți de această oportunitate” este de părere tehnicianul.
Întrebat despre un eventual interes pentru el din partea FCSB, antrenorul Craiovei a spus: „Când cineva vorbește frumos despre tine, nu poți decât să-i mulțumești. Eu am trei ani de contract cu Craiova și așa că nu putem comenta altceva. Eu nu simt vreo presiune, nu-mi schimb atitudinea, eu muncesc la fel în continuare, sunt simple cuvinte. Am un mare respect pentru Nicolae Dică, este antrenorul echipei de pe primul loc și este singurul care a ajuns în primăvara europeană”.
Bancu: „Dacă pierdem, nu mai avem nicio șansă la titlu”
Internaționalul Universității, Nicușor Bancu, spune că el și colegii săi nu țintesc neapărat o revanșă după acel 2-5 de la Severin, din sezonul regulat, ci vor să nu piardă contactul cu primele două echipe, considerând că un eșec ar duce la ieșirea din lupta pentru titlu.
„Ne așteaptă o partidă foarte dificilă, ținând cont că întâlnim o candidată la titlu, care vrea neapărat să ne bată, dar și noi mergem acolo să câștigăm. Dacă pierdem, suntem conștienți că nu mai avem nicio șansă la titlu. Am suferit pe faza ofensivă în ultimele meciuri, nu am reușit să marcăm, dar sper să o facem acum, cu FCSB, nici nu contează cine o face. Nu ne gândim la vreo revanșă după acel 2-5, ci vrem să nu pierdem contactul cu primele două locuri, așa că mergem să încercăm să luăm toate punctele. Poate se simte și faptul că avem în lot puțini jucători care au câștigat trofee, dar presiune este normal să fie la un club precum Craiova, care vrea să facă performanță” a spus „Bancone”, care speră la o susținere importantă din partea fanilor alb-albaștri la meciul de pe Arena Națională: „Nu știu dacă vor fi foarte mulți olteni la meci, 2-3 mii, așa cum au mai fost, ținând cont că este și a doua zi de Paște, dar cei care vor veni ne vor susține cu siguranță frenetic din primul până în ultimul minut, așa cum ne-au obșinuit”.