Deși a fost extras din urnă,** Robert Dumitru nu va arbitra Rapid-Iași
Președintele interimar al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna, a anunțat că partida FC Brașov – FC Timișoara, contând pentru ultima etapă a Ligii I, nu va mai fi condusă la centru de un arbitru străin, urmând ca Augustus Constantin să fie delegat la această întâlnire. Constantin va fi ajutat la cele două linii de Eduard Dumitrescu și Adrian Vidan.
Meciul FC Argeș – Dinamo va fi condus la centru de Alexandru Tudor, în timp ce Ionel Popa și Octavian Șovre vor fi arbitri de linie.
Partida Gloria Buzău – Gloria Bistrița va fi condusă la centru de un debutant, Mihai Prodan, în timp ce asistenți au fost delegați Iulian Radu și Iulian Szekely.
Marian Bordean va arbitra meciul Rapid – Poli Iași, în timp ce asistenți au fost desemnați Mikloș Nagy și Sebastian Stoianof.
Inițial, la tragerea la sorți a partidei Rapid – Poli Iași a fost extras Robert Dumitru, dar din cauza incidentului pe care l-a avut cu jucătorul giuleștean Marius Constantin, la partida cu Farul Constanța, în urma căruia rapidistul a fost eliminat, reprezentanții CCA au decis ca acesta să nu fie delegat.
Aceeași situație s-a întâmplat și în cazul arbitrului Sebastian Colțescu la meciul Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj. Colțescu a fost acuzat că i-a favorizat pe campionii României la partida cu FC Vaslui din semifinalele Cupei României, iar pe cei de la Gaz Metan Mediaș i-a dezavantajat la meciul cu FC Brașov, scor 0-0, din etapa V-a a Ligii I. Astfel, partida Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj va fi arbitrată la centru de Marius Avram, în timp ce Nicolae Megheșan și Eduard Crângașu vor oficia la cele două linii.
Emil Voicu va conduce la centru meciul CS Otopeni – Farul Constanța, el va fi ajutat la cele două linii de Dorin Mudura și Cătălin Savu.
Partida Universitatea Craiova – FC Vaslui va fi arbitrată de o brigadă din Italia, în timp ce meciul Unirea Urziceni – Steaua de una din Bulgaria.
Â