Deși au fost dezavantajați în patru meciuri nu cer demisia lui Deaconu: „O eventuală schimbare a lui nu va transforma miraculos arbitrajul!”

Dinamo și Craiova nu sunt singurele echipe care se plâng de arbitraj. Și cei de la FC Voluntari sunt nemulțumiți de prestațiile brigăzilor de arbitri.

Spre deosebire de primele două cluburi, ilfovenii îl susțin pe Alexandru Deaconu deși sunt de părere că au fost dezavantajați mai des decât oltenii și cei de la Dinamo.

Comunicatul integral al celor de la FC Voluntari:

FC Voluntari a urmărit cu maxim interes dezbaterile mediatice pe tema arbitrajelor realmente scandaloase din actualul sezon din Liga I Orange. Totodată am constatat faptul că cele mai intense polemici au avut în prim plan echipe care au acuzat vehement modul în care au fost judecate în timpul meciurilor. Deși am evitat nașterea unor scandaluri considerăm, argumentat, că FC Voluntari a fost cea mai dezavantajată competitoare în acest campionat. Amintim aici partidele cu Pandurii Târgu Jiu, CS U Craiova, Steaua și Gaz Metan Mediaș, toate disecate în amănunt de reputați analiști tv., partide în care FC Voluntari a fost dezavantajată clar de arbitri fiind privată de obținerea unor puncte extrem de importante în economia campionatului. La fel de surprinzător pentru noi este și faptul că greșelile cu tentă de viciere de rezultat au fost comise împotriva noastră de arbitri cu pretenții și cu ștate vechi în această meserie, precum Alexandru Tudor, Ovidiu Hațegan, Marius Avram și nu numai.
Cu toate acestea, FC Voluntari consideră că o eventuală schimbare a lui Alexandru Deaconu din funcția pe care o ocupă în cadrul CCA nu va duce la o transformare miraculoasă a arbitrajului românesc. La fel ca în orice alt domeniu social, credem că răul trebuie îndepărtat de la rădăcină, nu prin decapitarea unui singur personaj transformat în țintă. În opinia noastră, observatorii de arbitri ar trebui să aibă un rol determinant în aprecierea corectă a evoluțiilor cavalerilor fluierului și să sancționeze prompt și drastic orice deviere de la linia regulamentului de joc.
Astfel, FC Voluntari îi acordă în continuare credit lui Alexandru Deaconu având convingerea că în cel mai scurt timp evoluția arbitrilor nu va mai constitui subiectul principal în analizarea unui meci.

 

Publicat: 05 10. 2016, 15:09
Actualizat: 05 10. 2016, 15:10