Chiar dacă fotbalul a fost una dintre marile sale pasiuni, fostul președinte de onoare al Craiovei a fost uitat de majoritatea personajelor din sportul-rege.
Ieri, într-una dintre cele mai călduroase zile de toamnă, Adrian Păunescu, artizanul împăcării istorice dintre Hagi și Pițurcă în 1999, dar și al celor mai emoționante imnuri din România ale unor cluburi de fotbal (Rapid și Universitatea Craiova), a fost condus pe ultimul drum.
Peste două mii de oameni (până și din Republica Moldova) au venit să-i aducă un ultim omagiu fostului președinte de onoare al Craiovei, Adrian Păunescu. Singura excepție au făcut-o oamenii din fotbal, sport căruia poetul i-a dăruit probabil mult mai mult decât i s-a oferit.
Tristețe și lacrimi! Așa se pot descrie pe scurt evenimentele de ieri, de la primele ore ale dimineții până la apus, când trupul neînsuflețit al marelui poet Adrian Păunescu a fost coborât în pământul pe care l-a iubit atât de mult. Ateneul Român, Biserica Boteanu și Cimitirul Bellu au fost neîncăpătoare pentru fanii dornici să-i acorde o ultimă floare și un rămas bun!
Ignorat de oamenii de fotbal! Mititelu, singurul prezent
Miile de oameni, printre care suporteri îmbrăcați în culorile Rapidului și ale Craiovei, au fost prezenți la procesiunea de ieri. Oltenii, veniți cu fulare care să-i definească, căci doar ei sunt „dintre români cei mai fierbinți”, i-au cântat îndelung imnul alb-albaștrilor. Efortul miilor de fani ai lui Păunescu, care au stat și șapte ore în picioare, nu a fost împărtășit de personajele din fotbal, care, cu excepția lui Adrian Mititelu, nu s-au înghesuit să participe la înmormântarea poetului, făcând ca versurile lui Păunescu „O, biet artist / Rolurile mor / Viața e un teatru trist” să prindă contur în ziua când artizanul lor ne-a părăsit. 13 preoți i-au ținut slujba marelui scriitor Adrian Păunescu, aceasta având loc în trei locuri: Ateneul Român, Biserica Boteanu și Cimitirul Bellu
Este foarte greu să vorbești la trecut despre Adrian Păunescu. El a creat acest mit numit Universitatea Craiova și, datorită cântecelor lui, am devenit un «sclav» al acestei echipe Adrian Mititelu, finanțator U Craiova
Alături de Mihai Eminescu
Adrian Păunescu a fost înmormântat ieri cu onoruri militare. Mormântul poetului se află pe aceeași alee cu Mihai Eminescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Eugen Barbu. De altfel, mulți oameni care i-au citit de-a lungul timpului creațiile îl compară pe Adrian Păunescu cu poetul național al românilor, Mihai Eminescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER