Deşi nu au voie la meciuri, fanii Universităţii Craiova au cumpărat peste 4.000 de abonamente! „Făceam din bilete cât toată Liga I!”
Deşi nu au avut voie să asiste pe stadion la meciurile echipei favorite şi nici nu sunt perspective ca anul acesta să se întâmple acest lucru, din cauza numărului tot mai mare de cazuri de coronavirus, fanii Universităţii Craiova au achiziţionat peste 4.000 de abonamente pentru sezonul în curs.
Cei mai fideli fani din acest punct de vedere au fost cei de la Peluza Nord, unde se află galeria, şi cei de la tribuna a doua, aproape trei sferturi din abonamente fiind vândute în aceste zone ale arenei „Ion Oblemenco”.
Abonamentele se vând în continuare, în limita a 30 % din capacitatea arenei, promisiunea fiind ca abonaţii vor avea întâietate în momentul în care se va permite asistenţa la meciurile din România. În mod normal, dacă nu era situaţia produsă de pandemie, Universitatea Craiova ar fi vândut în jur de 8 mii de abonamente, respectiv dublu faţă de cele cumpărate în acest moment de fani.
Craiova avea o medie de aproxiamtiv 14.000 de spectatori la meciuri
Cu îndemnul „Nu lăsa Ştiinţa singură în acest sezon” clubul din Bănie a lansat campania de abonamente, preţurile fiind de la 68 de lei, abonamentul de student, la peluze, până la 1.000 de lei, la VIP. „Sperăm ca în cel mai scurt timp să vedem din nou suporteri în VulcanulDePeOblemenco, într-un procent de măcar 30% din capacitatea stadionului. De aceea am decis ca pentru acest sezon să punem la vânzare abonamente doar în limita a maxim 30% din capacitatea stadionului” era mesajul clubului la lansarea abonamentelor.
Universitatea Craiova avea o medie de aproximativ 14.000 de spectatori la meciurile de pe teren propriu, mai mult decât dublu faţă de următoarea echipă în această ierarhie, FCSB,astfel că pierderile din acest punct de vedere pentru gruparea din Bănie sunt foarte mari. Pagubele Universităţii Craiova se contabilizează şi din sectorul food&drinks, care, faţă de cel de ticketing, este anihilat în acest moment de pandemie. Mai aduc sume pentru bugetul clubului magazinele oficiale, cel din Electroputere Mall şi cel mobil, din Piaţa Mihai Viteazul, care vând produse cu însemnele echipei-fanion a Olteniei.
Mihai Rotaru: „Noi făceam din bilete cât toată Liga I şi să vedem cum vom acoperi aceste pierderi. Dar în primul rând suntem dezavantajaţi că echipa nu are susţinerea fanilor, la noi publicul chiar crează o presiune unică.”