Despărțire de Ando, Ciobi rezistă!** „Fălcosul” nu mai este antrenorul lui Dinamo nici în acte
Nicolae Badea și Ioan Andone și-au strâns aseară mâinile, iar
tehnicianul a plecat oficial de la echipă. Interesant este faptul
că înainte ca acest lucru să fie făcut public, Ando oferise mai
multe declarații prin care spunea că poate reveni la echipă de la o
oră la alta.
Ioan Andone, până aseară antrenorul din acte al „câinilor”, este
acum șomer. Tehnicianul a ajuns la o înțelegere cu Nicolae Badea,
iar imediat după amicalul dintre „câini” și Maccabi Haifa, site-ul
oficial al clubului din „Ștefan cel Mare” a postat un comunicat de
presă, prin care cele două părți își mulțumeau una alteia pentru
colaborare. Astfel, s-au risipit și ultimele zvonuri, alimentate
chiar de „Fălcos”. „Am convenit cu domnul Ioan Andone, pe cale
amiabilă, încetarea raporturilor contractuale. Rezultatele obținute
în sezonul competițional 2010-2011 au fost departe de așteptările
dinamoviștilor”, a spus președintele Consiliului de
Administrație.
Făcea presiuni pentru restanțele financiare
Cu câteva ore înainte de a ajunge la un punct comun cu Nicolae
Badea, antrenorul declara că este pregătit să meargă în Austria și
să preia echipa. Mulți au spus că este o cacealma, și astfel
tehnicianul vrea să pună presiune pentru a-și primi restanțele
financiare pe care clubul i le datorează.
Vrea
170.000 de euro
Se pare că este vorba de suma de 170 de mii de euro, dintre care
100 de mii dintr‑un contract de sponsorizare promis de acționari la
semnarea contractului și 70 de mii rate contractuale neachitate.
Așa că Liviu Ciobotariu poate răsufla momentan ușurat, deși mai
așteaptă și căderea celeilalte variante vehiculate: Ionuț
Chirilă.
Le mulțumesc suporterilor pentru atașamentul față de echipă și
sper din tot sufletul ca Dinamo să câștige iar trofee
Ioan Andone, antrenor
Îmi pare rău că nu am reușit să fac performanță! Mi‑am dorit enorm,
ca orice dinamovist, să câstig cel puțin un trofeu încă din primul
an de contract
Ioan Andone, antrenor