Cu amintirea eliminării din Cupă încă vie și cu orgoliul șifonat, rapidiștii au mers la Urziceni cu un obiectiv clar, victoria. Deja renumiți pentru calitățile fotbalistice puse în slujba încurcării granzilor, elevii Bursucului au făcut tot posibilul să nu-și strice renumele.
Cu un debut de partidă destul de modest, giuleștenii au presat sistematic defensiva ialomițenilor, care s-a ținut tare doar până în minutul 36. Fără Cerberul Stelea în poartă, “Chelsea” de Ialomița a pierdut mult la capitolul încredere, dându-i astfel voie lui Despotovic să profite de o centrare inspirată a lui Cesinha și să-și treacă în palmares primul gol în tricoul Rapidului. Onofraș și Mara au încercat să arate că nu sunt cu nimic mai prejos decât Boya și Herea, dar nu au reușit decât să se apropie vag de poarta lui Dani Coman.
O primă repriză a frustrărilor s-a terminat sec, cu un joc sacadat dominat totuși parcă de rapidiștii.
Mitanul secund a început în rafale, Mara și Dănălache hărțuindu-i pe Maftei și Marius Constantin, care însă vor să se revanșeze după erorile comise în meciul cu CFR Cluj. Odată cu minutele se scurg, la fel și energia rapidiștilor, care se exilează ușor în propriul careu. Cristi Constantin și Mara le dau serioase emoții giuleștenilor, care se apără “eroic”. Atacurile elevilor lui Dan Petrescu sunt sistematice, dar le lipsește penetranța. Finalul partidei îi găsește pe giuleșteni destul de haotici, marcatorul Despotovic accidentat, fiind înlocuit de Burdujan, dar fără succes. Mulțumiți totuși de cele trei puncte, alb-vișinii se rezumă la diferite tertipuri pentru a trage de timp și câștigă partida pe mâna lui Despotovic, unul dintre cei mai inspirați rapidiști în meciul cu Urziceniul.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis – 24. Balint (16. Nicu ’46), 4. Mehmedovici, 29. D. Munteanu, 19. Brandan – 10. Mara, 3. Ricardo, 17. Burns (2. C. Petre ’46), 8. Cr. Constantin – 11. Onofraș (7. Bilașco ’68), 15. Dănălache. Antrenor: Dan Petrescu.
Rapid: 1. Coman – 21. Săpunaru, 24. Maftei, 23. M. Constantin, 4. Leonard (14. Perjă ’69) – 10. E. Dică (29. Buga ’46), 15. Lazăr, 16. Herea, 7. Cesinha – 11. Boya, 9. Despotovici (20. Burdujan ’76). Antrenor: Marian Rada.
Cartonașe galbene: Balint ’40, Dănălache ’64 / Leonard ’65, Herea ’90.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER