Despotovic: „Păcat că s-a terminat campionatul”

Despotovic este primul jucător al giuleștenilor care a reușit să marcheze trei goluri într-un singur meci în acest sezon. Performanța sârbului e cu atât mai importantă cu cât vine în partida care a decis prezența Rapidului pe podium.

Ranko, îti mai aduci aminte de când nu ai mai reușit trei goluri într-o singură partidă?

Dacă stau bine să mă gândesc, nu a trecut chiar așa mult timp. Se întâmpla în 2007, când eram la Vojvodina, într-o partidă pentru calificarea în Cupa UEFA, contra celor de la Hibernians. Țin minte că unul din goluri a fost din penalty.

Te simți mai bine în deplasare. După golul cu Urziceniul, ai marcat și la Vaslui…
Vă spun un secret: chiar dacă am marcat de trei ori, se putea și mai bine. Totuși, mă bucur enorm că am reușit să-mi reintru în mână. Am fost omul potrivit la locul potrivit. Le mulțumesc colegilor mei pentru că mi-au oferit șansa de a realiza acest hat-trick. Păcat că s-a terminat campionatul.

Ați încheiat sezonul cu o victorie, care v-a asigurat practic locul trei.

Pentru mine conta foarte mult să terminăm pe podium, chiar dacă rămâne amărăciunea că nu am reușit să ne calificăm în Liga Campionilor. Sperăm ca anul viitor să ne luăm revanșa.

Ce urmează?
Plec în vacanță și nu vreau să mă mai gândesc la fotbal până în iunie. Prietena mea, Daniela, mi-a promis că mă va duce într-un loc exotic. Am încredere în gusturile ei

Publicat: 08 05. 2008, 23:45
Actualizat: 08 05. 2008, 23:51