Destinație surpriză pentru Eric, după ce s-a despărțit de Gaz Metan: „Domnul Contra e de acord să vin”. Ce echipă din Liga 1 a fost foarte aproape să-l transfere

Unul dintre cei mai buni stranieri trecuți prin Liga 1 în ultimii ani, Eric de Oliveira, este liber de contract, după ce s-a despărțit de Gaz Metan Mediaș. Brazilianul de 31 de ani dorește să ajungă în play-off-ul Ligii 1, iar cum nu a reușit să ajungă acolo cu fosta sa echipă acum bate la porțile din „Ștefan cel Mare”.

Eric a avut primele discuții cu Dinamo, iar Contra îl dorește pe mijlocaș, dar acesta mai are nevoie de acceptul lui Adrian Mutu și Ionuț Negoiță: „Am avut ceva discuții în urmă cu vreo 2 săptămâni, dar nu s-a finalizat nimic. N-a fost o ofertă concretă. Cu siguranță sunt dispus să discut, sunt liber. Și mai ales cu o echipă ca Dinamo. Din câte am înțeles domnul Contra e de acord să vin, dar trebuie să vorbesc și cu Adi Mutu și domnul Negoiță. Eu mai aștept, dar nu pot să aștept prea mult. Eu vreau să mă stabilesc în România și aș vrea să continuu aici. Dar am nevoie de o nouă provocare. Dacă cei de la Dinamo mă vor cu adevărat, sunt dispus să mai las și la bani”, a declarat Eric pentru Dolce Sport.

Touși, Eric ar fi dispus să accepte și o ofertă din play-out motivând că dorește să rămână în România. ACS Poli Timișoara este varianta de avarie în cazul în care Dinamo îl va refuza: „E de actualitate și Timișoara. Am discutat cu cei de acolo, dar n-am ajuns la o înțelegere din punct de vedere financiar”, a adăugat brazilianul. 

2007 este anul în care Eric a făcut pasul în România, unde a jucat la doar două echipe: Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu. 

Publicat: 02 07. 2017, 19:09
Actualizat: 02 07. 2017, 19:10