Detalii de la negocierile cu Băluță! Becali: „Am vorbit cu el, am mesaj. Mi-a spus că vrea…”. UPDATE: Ce răspuns a dat jucătorul lui CS U Craiova

UPDATE: Alex Băluță a oferit o replică după ce Gigi Becali și-a manifestat interesul pentru el. Jucătorul lui CS U Craiova le-a transmis suporterilor că n-au motive de îngrijorare: „Vreau să spun că suporterii trebuie să stea liniștiți, gândul meu este la Craiova. Sunt căpitanul echipei, mă mândresc cu asta. Mă mândresc că sunt oltean, vreau să se lase deoaparte ce a apărut acum, mă concentrez pe ce am de făcut la Craiova, vreau să realizez cu colegii obiectivul de a ridica un trofeu, apoi să mă gândesc la un transfer, dar afară”, a declarat Băluță pentru site-ul oficial al clubului.


Alexandru Băluță este ultimul moft al lui Gigi Becali, finanțatorul echipei afirmând public că și-l dorește. Azi, Marcel Popescu a încheiat orice tratative între FCSB și CS U Craiova, dar finanțatorul vicecampioanei a redat câteva dintre detaliile de la negocieri.

În urmă cu câteva luni, Becali a recunoscut că a negociat față în față cu impresarii jucătorului, iar finanțatorul FCSB-ului a propus 1 milion de euro la acea vreme. Între timp, acesta a plusat: „Eu am vorbit cu Băluță. Au venit impresarii lui, un român și un englez, au venit la mine la Palat, acum vreo două-trei luni. Am zis că dau maxim un milion pe Băluță. Am revenit eu acum și am spus că dau 2 milioane, a declarat Becali la DigiSport.

Perioada în care Băluță a primit prima convocare la națională, în amicalul cu Chile, coincide cu conversația dintre fotbalist și Gigi Becali: Am vorbit cu Băluță când era și la echipa națională. Băluță mi-a spus că vrea 250.000 de euro pe an, am mesaj de la el. Dar impresarul mai vrea și el 150.000 de euro. I-am spus că e nebun, de ce să-i dau atâția bani?, a adăugat Becali.

Președintele Craiovei, Marcel Popescu, a blocat transferul lui Băluță la FCSB:„Este foarte real că e doar o poveste. Lumea vorbește, face afirmații, dar eu vă spun că este o poveste. Dacă eu fac o ofertă pentru Luis Suarez înseamnă că-l iau? Nu. Și ce dacă ai făcut o ofertă de 2,5 milioane de euro? Niciun jucător de la Universitatea Craiova nu pleacă la Steaua. Noi nu vindem Stelei, punct. Dacă sunt cu unul în război, e clar, că nu îi vând gloanțe și arme

Publicat: 10 08. 2017, 19:24
Actualizat: 10 08. 2017, 19:25