În ciuda faptului că Alex Bourceanu se antrenează deja de trei zile sub comanda lui Roni Levi, abia ieri acesta a și semnat cu Steaua! ProSport a aflat detalii incredibile din culisele negocierilor: mijlocașul se înțelesese de principiu cu Steaua în privința contractului, însă nu semnase efectiv, ci doar se pregătea cu noua echipă, având acordul lui Marian Iancu. Ieri, transferul ar fi putut pica.
Situația pare de necrezut la prima vedere, dar se încadrează perfect în peisajul fotbalului românesc. Conform unor surse din cadrul Stelei, Alex Bourceanu avea o înțelegere cu Marian Iancu, potrivit căreia va merge la echipa lui Levi numai după ce i se vor fi achitat toate restanțele financiare de către Timișoara. Mai exact, ultimul salariu, în valoare de 12.000 de euro, care ar fi trebuit să-i fie virat ieri. Cum acest lucru nu s-a mai întâmplat, Bourceanu a amenințat că nu va mai semna contractul cu Steaua.
Derută maximă la Steaua Conform surselor ProSport, a urmat o discuție destul de aprinsă cu Marian Iancu, oficialul transmițându-i că îl așteaptă în Liga a II-a pentru următoarele două sezoane, atât cât mai avea contractul. Auzind de scandal, pe fir au intrat șefii Stelei și agentul jucătorului, Florin Iacob.
După mai multe discuții telefonice, Iancu a fost convins de Steaua să-i vireze banii jucătorului, iar acesta, la rândul lui, a și semnat contractul cu echipa lui Becali. Totul s-a petrecut până la prânz, când roș-albaștrii ar fi trebuit să achite și banii pentru transfer în contul ANAF. Numai că tergiversarea discuțiilor a amânat totul pentru această dimineață.
„Important e că s-a rezolvat problema, nu ce s-a petrecut”, Florin Iacob, impresarul lui Bourceanu
Au încurcat ANAF-ul Faptul că Bourceanu a fost la un pas să nu mai semneze cu Steaua a dat peste cap și planurile șefilor de a-l legitima. La LPF, Steaua a cerut ieri doar legitimarea lui Nikolic, aducând și hârtia de la ANAF care demonstrează că jucătorul nu se mai află sub sechestru. „Dacă până vineri la ora 14:00 nu veniți cu hârtia de la ANAF și pentru Bourceanu, atunci adio legitimare pentru meciul cu Mioveni”, au povestit pentru ProSport surse de la LPF. Șefii Stelei au dat însă asigurări că totul se va rezolva azi la prima oră, astfel încât jucătorul să poată fi folosit de Levi cu Mioveniul.
articol scris de Daniel Vlad și Cristi Voinea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER