Detaliile transferului lui Qaka la U Craiova. Câți bani a primit Poli Iași, procentele păstrate și salariul pe care îl va primi la clubul din Bănie

Mijlocașul albanez Kamer Qaka a semnat, luni, un contract pe patru sezoane cu U Craiova. Fotbalistul de 24 de ani al Politehnicii Iași a ajuns la un acord cu gruparea la care evoluează și fostul său căpitan din Copou, Andrei Cristea, și va avea în Bănie același salariu de la Iași, 10.000 de euro pe lună.

Conform unor surse ProSport din clubul ieșean, Poli va încasa de pe urma transferului lui Qaka la Craiova suma de 150.000 de euro plus TVA și un procent de 10 la sută dintr-un transfer ulterior. Negocierile au pornit de la suma de 200.000, oltenii au fost dispuși inițial să ofere doar jumătate din sumă, dar, în cele din urmă, cluburile au bătut palma pentru suma de 150.000 de euro, ieșenii obținând și un procent de 10 la sută.

Cu această sumă de bani, Poli Iași a stins practic aproape datoria pe care o avea către clubul FCSB, de 160.000 plus TVA, după ce Kamer Qaka a revenit în Copou.

Pe lângă suma de 150.000 de euro, oficialii din Copou au ajuns la un acord cu Qaka pentru ca acesta să renunțe și la două salarii pe care le mai avea de luat de la Poli, adică 20.000 de euro.

Trăgând linie, ieșenii au ieșit pe plus, cu atât mai mult cu cât nu mai puteau susține salariul uriaș al lui Qaka, de 10.000 de euro pe lună.

Anul trecut, Poli l-a cedat pe Qaka la FCSB pentru suma de 375.000 de euro, dar albanezul a revenit în Copou după numai câteva luni, ieșenii obligându-se să-i plătească lui Gigi Becali pentru cedarea jucătorului suma de 160.000 de euro plus TVA.

 

Publicat: 05 06. 2019, 14:44
Actualizat: 05 06. 2019, 14:45