Deținuții de la Jilava curăță stadionul Dinamo** de zăpadă!

Stadionul Dinamo a fost deszăpezit, marți dimineață, de un grup
de 25 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului
București Jilava, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul
de cuvânt al instituției, Cristian Erving Micu.

Pe stadionul Dinamo avem 25 de oameni care muncesc la
deszăpezire. Nu știu exact care este valoarea contractului. E vorba
de întregul complex Dinamo, pista de alergare, aleile. Ajutăm
Dinamo să scape de zăpadă, pentru a putea fi organizate competiții.
Noi vom acționa astăzi și probabil mâine, în funcție de cât de mult
va fi de muncă acolo”
, a declarat Micu.

Pentru munca unui deținut, orice societate trebuie să plătească
între patru și șase lei pe oră, tariful fiind negociabil.

„Noi putem ajuta pe oricine ne solicită cu un număr
variabil de deținuți și putem negocia tarifele pe care le
practicăm. Noi putem să ajutăm contra-cost și primării sau
societăți comerciale, sau chiar persoane fizice, cu tarife
negociabile. Tarifele sunt raportate la salariul minim pe economie.
Munca unui deținut care ajută la deszăpezire costă între patru și
șase lei pe oră de muncă. Un deținut ajunge la aproximativ 40 de
lei pe zi, ținând cont de salariul minim pe economie. Noi mergem cu
prețurile la aproximativ 130 la sută, adică în jur de șase lei pe
oră. Dacă vrea cinci deținuți, negociem mai puțin, dacă vrea 50,
negociem mai mult. Asta fără mâncare, fără băutură, țigări sau
asistență medicală pentru deținuți. Noi asigurăm paza și tot ceea
ce este necesar”,
a mai spus Cristian Erving Micu.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava a precizat că
deținuților le convine să iasă la muncă, în afara sumei pe care o
primesc ei beneficiind și de „zile-câștig” de detenție.

„Deținuții primesc 30 la sută din sumă, iar 70 la sută
rămân la penitenciar. Aceste sume sunt folosite pentru
îmbunătățirea condițiilor de detenție, în conformitate cu
standardele europene. Deținuților le convine, pentru că beneficiază
de zile-câștig, în afara sumei de bani pe care o primesc. La patru
zile muncite se consideră cinci de detenție, adică ei câștigă o zi,
la o lună câștigă șapte. Dacă muncesc un an ajung cu aproape două
luni mai aproape de Comisia de eliberare condiționată, ceea ce le
convine”
, a mai spus Micu.

Publicat: 09 02. 2010, 12:26
Actualizat: 09 02. 2010, 12:28