Antrenorul Craiovei, Devis Mangia, a anunțat că starea lui Valentin Mihăilă este una bună, dar puștiul accidentat de Laurențiu Rus nu va evolua în jocul cu Sepsi.
„Este ok, dar nu poate fi in teren. S-a antrenat puțin ieri, singur, azi la fel. Am vorbit cu doctorul, este în regulă”, a spus Devis Mangia, la conferinșa de presă premergătoare partidei cu Sepsi OSK.
Un moment îngrozitor a avut loc în minutul 10 al partidei dintre Politehnica Iași și U Craiova, când jucătorii celor două echipe s-au temut de ce e mai rău. Jucătorul oaspeților, Valentin Mihăilă, a primit un pumn în zona gâtului din partea jucătorului gazdelor, Laurențiu Rus, într-o fază în care ambulanța a intervenit imediat.
Comisia de Disciplină a anunțat că Laurențiu Rus, fotbalistul lui Poli Iași, a fost suspendat nu mai puțin de 9 etape după incidentul de la meciul contra Craiovei, când l-a lovit pe Valentin Mihăilă. Decizia a fost anunțată prin intermediul unui comunicat oficial. În plus, Rus a primit și amendă de 20.000 de lei. Astfel, Rus va reveni pe teren abia anul viitor, la finalul sezonului regulat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER