Devotament de „câine”! Dănciulescu joacă cu burta goală la Dinamo!
Ionel Dănciulescu a revenit la Dinamo, însă se pare că
„repatrierea” nu a fost de bun augur pentru golgheterul „câinilor”,
nici în plan sportiv, nici în plan financiar. El nu a văzut până
acum niciun ban din salariul anual de 130.000 de euro.
„Corbul” nu a prins foarte multe meciuri ca titular în formația lui
Andone, iar asta s-a repercutat și în cardul pe care trebuia să
primească salariul în fiecare lună. Ieri, site-ul dinamomania.net a
publicat un articol prin care anunța că veteranul roș-albilor este
neplătit de mai multe luni.
„Dacă nu
ești titular, adio!”
Conform sursei respective, Dănciulescu nu a primit niciun ban de la
transferul său în „Groapă”. Tot ieri, o sursă din club a povestit
cum sunt remunerați fotbaliștii „Fălcosului” în vreme de criză de
către acționari: „Sunt întârzieri de două, trei sau patru luni.
Dacă ești titular, mai primești pe sub mână, dacă nu, ajungi să ai
restanțe și de câte patru luni”.
Astăzi, cu Victoria Brănești, Dănciulescu are șanse să fie inclus
în primul „11”, chiar dacă nu este recuperat 100% după accidentarea
care l-a ținut departe de gazon mai multe etape. ¢