După Sepsi – CFR, terminat cu scorul de 0-1, fundașul Andrei Burcă a tras un semnal de alarmă în privința jocului modest al ardelenilor în prima repriză a meciului.
Fotbalistul clujenilor afirmă că formația sa nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor în primele 45 de minute ale meciului și spune că adversarii au avut mult prea multe ocazii de a înscrie.
„Nu am început deloc bine meciul şi cred că am făcut cea mai proastă repriză de când sunt eu la CFR Cluj. Nu se poate să aibă adversarul atâtea ocazii! Trebuie să ne dea de gândit. Avem 8 zile până la următorul meci să remediem aceste probleme. În primele 4-5 meciuri de când a venit Mister (n.r. Edi Iordănescu), nu aveau adversarii ocazii. În ritmul ăsta…
Trebuie să ne revenim, aşa nu se poate. Ştim că avem cea mai bună apărare şi trebuie să rămână așa. Am jucat doi ani la rând în cupele europene, nu au avut adversarii ce a avut Sepsi în această repriză. Nu căutăm scuze, suntem conştienţi că au avut două zile în plus de refacere, dar nu există scuze şi trebuie să ne gândim foarte bine la ce avem de făcut săptămâna viitoare. În ritmul acesta, muncim degeaba şi pierdem campionatul”, a declarat Burcă.
Edi Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, explică că jocul în primele 45 de minute ale meciuri nu i-au fost pe plac.
„N-am prea reuşit să mă bucur. E o victorie şi e o victorie importantă, asta rămâne. În plus, sunt conştient că de mâine vorbiţi de alte jocuri, iar punctele rămân. Am întâlnit o adversară extrem de competitivă, două zile în plus pentru ei pentru a pregăti jocul şi a se reface. Prima repriză s-a văzut, n-am avut prospeţime, mereu am fost întârzâiaţi în acţiuni, am luat decizii greşite, adversarii primii la minge, n-am câştigat prima minge, nici pe a doua.
Şansa şi Bălgrădean ne-au făcut să intrăm cu 0-0 la pauză. Am apelat la pauză la orgoliul lor, am clarificat anumite lucruri şi am spus să nu uităm că suntem echipa campioană şi că trebuie să avem altă autoritate în teren. Am avut ocazii să închidem jocul, să facem 2-0 şi să nu mai trăim aşa cum am trăit ultimele momente”, a spus Edi Iordănescu, după victoria la limită cu Sepsi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER