Dezamăgirea lui Dan Petrescu, după ce CFR a transferat o întreagă ECHIPĂ‚: „Mi-aș fi dorit…”. Problema de care s-a lovit la întoarcerea în Liga 1: „Această regulă e total aiurea!”

Tehnicianul CFR-ului se teme că omogenitatea adversarului din prima etapă i-ar putea da bătăi de cap. Petrescu spune că nu vrea spectacol ci doar rezultatul îl interesează, în debutul campioantului.

Cel mai galonat antrenor întors în România în această vară, Dan Petrescu va reveni pe bancă în Liga 1, la 8 ani după titlul luat cu Unirea Urziceni. „Bursucul” e mulțumit de lotul pe care se bazează, dar spune că timpul a fost prea scurt, pentru a închega echipa. Din acest punct de vedere crede că FC Botoșani va fi favorită la meciul de luni: „Am avut o perioadă de pregătire nu cum mi-aș fi dorit, pentru că timpul a fost foarte scurt și foarte mulți jucători au venit foarte târziu. Cred însă că mulți au suferit la fel ca și noi. S-a văzut clar, în primul meci, diferența dintre o echipă omogenă, Universitatea Craiova, și o echipă nou, CSM Iași. Ați văzut rezultatul și jocul. Botoșani este favorită în opinia mea. Are același loc, se cunosc, joacă acasă, unde nu prea pierd… Noi suntem o echipă nouă, chiar dacă toată lumea spune că CFR Cluj va face nu știu ce, în opinia mea, Botoșani este favorită luni. Noi încercăm să formăm o echipă, cât de repede posibil. Trebuie să fim încrezători, dar nu să fim aroganți. Sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție, sunt mulțumit de atitudinea băieților, dar să vedem ce rezultate vor fi. 95 la sută lotul e făcut pentru tot campionatul”, este de părere noul antrenor al CFR-ului.

„Regula cu jucătorul sub 21 de ani, total aiurea”

Petrescu le-a cerut jucătorilor rezultate înaintea spectacolului, pentru începutul de campionat: „Ne dorim să începem cu dreptul. Nu contează cum jucăm, contează rezultatul. Am emoții la fiecare joc. Nu a fost meci ca jucător sau antrenor să nu fi avut emoții. Dacă nu ai emoții și stres nu poți să fii antrenor”, crede Petrescu, cel care nu e de acord cu regula folosirii obligatorie a unui jucător sub 21 de ani: „Avem poate cei mai buni tineri din România, dar în opinia mea nu este o regulă benefică. În opinia mea, nu poți să obligi o echipă să joace cu un jucător, indiferent ce vârstă are. În cupele europene nu îți cere nimeni așa ceva. Dacă ar fi în Europa această regulă aș fi de acord. Mi se pare total aiurea această regulă, dar o vom respecta”, a încheiat Petrescu, cel care speră să-și ducă angajamentul până la capăt, dar e convins că asta înseamnă să obțină rezultate imediate: „Sper să rămân cei doi ani de contract aici, dar numai rezultatele mă vor ține”.

Transferuri CFR:

  • Dan Nistor (29 de ani, mijlocaș central) de la Dinamo București la CFR Cluj, la schimb pentru Filipe NascimentoTomislav
  • Duka (24 de ani, portar) de la RNK Split la CFR Cluj, sumă confidențială
  • Thierry Moutinho (26 de ani, aripă dreapta) de la RCD Mallorca la CFR Cluj, liber de contract
  • Cristian Manea (24 de ani, fundaș dreapta) de la Apollon Limassol la CFR Cluj, sub formă de împrumut
  • Emmanuel Culio (33 de ani, mijlocaș central) de la RCD Mallorca la CFR Cluj, liber de contract
  • Srdjan Luchin (31 de ani, fundaș central) de la Levski Sofia la CFR Cluj, liber de contract
  • Jeremy Bokila (28 de ani ,atacant) de la Akhisar Belediyespor la CFR Cluj, sub formă de împrumut
  • Paulo Vinícius (32 de ani, fundaș central) de la Apollon Limassol la CFR Cluj, liber de contract
  • Pelayo (26 de ani, mijlocaș central) de la Elche la CFR Cluj, liber de contract
  • Adi Rus (23 de ani, portar) de la „U” Cluj la CFR Cluj, liber de contract
  • Yasin Hamed (17 ani, mijlocaș dreapta) de la Pandurii Tg. Jiu la CFR Cluj, liber de contract
  • Alexandru Vlad (27 de ani, fundaș stânga) de la Dnepr la CFR Cluj, liber de contract
  • Ovidiu Hoban (34 de ani, mijlocaș defensiv) de la Hapoel Beer Sheva la CFR Cluj, liber de contract
  • Urko Vera (30 de ani, atacant) de la CD Mirandes la CFR Cluj, liber de contract
  • Marius Coman (20 de ani, atacant) de la Academica Clinceni la CFR Cluj, liber de contract
  • Szilárd Veres (21 de ani, mijlocaș central) a revenit după împrumutul la Gyirmót FC
  • Rareș Pintea (21 de ani, mijlocaș central) a revenit după împrumutul la Unirea Jucu
  • Sașa Balic (27 de ani, fundaș central) de la FC Sarajevo la CFR Cluj, liber de contract
Publicat: 16 07. 2017, 09:01
Actualizat: 16 07. 2017, 09:02