După plecarea lui Victor Pițurcă de la Universitatea Craiova au ieșit la iveală gravele probleme financiare cu care se confruntă Adrian Mititelu. De la echipă au plecat 9 jucători, iar clubul este în pericol de a nu primi licența pentru sezonul viitor din cauza datoriilor la bugetul de stat. Acestă situație l-a făcut pe patronul echpei să declare la finalul meciului cu Steaua că este dispus să vândă echipa.
Rodion Cămătaru, fost component al echipei de aur a Craiovei, crede că este vremea ca Universitatea să fie preluată de Primăria orașului.
„Mititelu încearcă să mai recupereze câte ceva, dacă mai e ceva de recuperat. E ca la accidentele auto, daună totală. Clubul e în faliment, 100% nu mai e cale de ieșire. Poate doar o minune să mai salveze Craiova, să câștige Mititelu la loterie. Când toată lumea te contestă, trebuie să-ți dai seama că trebuie să lași pe altul în loc. Așa cum au fost alții în trecut, așa acum ar trebui să vină alți investitori. Acum sau în vară ar trebui ca Mititelu să plece. Trebuie să vină altcineva să ducă mai departe brandul Universitatea Craiova”, a spus Rodion Cămătaru pentru puterea.ro
Fostul atacant al echipei crede ca Universitatea se poate salva de la retrogradare, dar va fi greu pentru club să obțină licența pentru sezonul viitor.
„Echipa nu e rea și ar evita retrogradarea, însă problema mare e cu obținerea licenței pentru anul viitor. Sunt milioane de euro de dat și Mititelu nu are banii ăștia. Pe deasupra mai sunt și datorii mari la jucători. Cât să mai stea și ei neplătiți? O să procedeze mai mulți jucători ca Găman și Bărboianu”, a mai spus Cami.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER