Dezastru pentru Astra! Ioan Niculae a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare
Magistrații Tribunalului București l-au condamnat pe omul de afaceri Ioan Niculae la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul Interagro, pentru fapte de corupție, decizia nefiind definitivă. În același dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al CJ Brăila, a fost achitat. Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată la recurs.
De asemenea, magistrații au dispus și confiscarea de la inculpații Ioan Niculae, Barac Viorel, Toncea (actuala Niculae) Nicoleta Mariana, SC INTERAGRO SA, SC INTERVITT SRL, SC LIBAROM AGRI SRL, SC MIKE TRADING & INVESTMENT SRL, câte 3.543.833 lei.
„Menține măsura asiguratorie a sechestrului în vederea confiscării speciale și a recuperării cheltuielilor judiciare, până la concurența sumei de 24.806.831 lei (cate 3.543.833 lei/inc). Instituie, în vederea confiscării speciale și a recuperării cheltuielilor judiciare, măsura asiguratorie a sechestrului, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, ale inculpaților Ioan Niculae, Barac Viorel, Toncea (actuala Niculae) Nicoleta Mariana, SC INTERVITT SRL, SC LIBAROM AGRI SRL, SC MIKE TRADING & INVESTMENT SRL până la concurența sumei de câte 3.543.833 lei/inculpat. Ia act ca prejudiciul creat părții civile ANAF, în suma de 11.438.169 lei, a fost recuperat prin compensare. Executorie în ceea ce privește instituirea măsurii asiguratorii”, se arată în minuta magistraților.
Potrivit ordonanței procurorilor, în perioada 2008- 2009, între S.C. INTERAGRO și o altă societate specializată în producție agricolă și tranzacții cu produse agricole, au avut loc mai multe tranzacții comerciale ce au avut la bază „prestații neexecutate, privind contractul încheiat în luna august 2008, în valoare de 10.000.000 de euro”. Obiectul contractului era realizarea de materiale promoționale, respectiv brelocuri, post-it-uri și standuri, pentru S.C. Interagro S.A. de către firma respectivă.
„La solicitarea suspectului Ioan Niculae, sumele de bani au fost „trecute” formal prin societatea respectivă, pentru ca ulterior, la indicațiile acestuia, să fie externalizate într-o firmă de tip „off shore” din Insulele Virgine. Încheierea și derularea contractului de prestări servicii de publicitate dintre S.C. Interagro S.A. și societatea respectivă, s-a făcut prin intermediul suspecților Bărac Viorel și Guță Adriana, care au semnat contractul și s-au ocupat de înregistrarea documentelor financiar – contabile pentru a crea aparența de îndeplinire a prestațiilor”, au precizat procurorii DNA.
Conform anchetatorilor, Nicoleta Toncea, la dispoziția lui Ioan Niculae, s-a implicat în realizarea plăților către firma respectivă.
„Circuitul financiar de spălare a banilor proveniți din evaziune fiscală, a fost inițiat și coordonat de suspectul Ioan Niculae și a avut ca scop prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei și impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei”, se arată în ordonanța procurorilor.
Potrivit documentului citat, în prima parte a anului 2009, Niculae a încercat să corupă o serie de funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale, privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice, cu consecință directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.
„Persoanele care au acceptat influența suspectului Ioan Niculae, au încercat prin activități de „lobby” să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deși se cunoștea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de „subvenționare”. Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislației aplicabile la nivelul Uniunii Europene iar consecința directă era că suma necesară unei asemenea facilități fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat”, mai susțin anchetatorii.
Astfel, Niculae i-ar fi promis lui Gheorghe Bunea Stancu, președinte al Consiliului Județean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.
Ioan Niculae s-a aflat și în trecut în spatele gratiilor. În 2 aprilie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat pe patronul grupului SC Interagro SA Ioan Niculae, la doi ani și șase luni de închisoare în doarul „mită la PSD”. În același dosar au fost condamnați Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu și Viorel Bărac, la doi ani și șase luni cu executare. Patronul Astrei a fost eliberat condiționat în iulie 2016.
Averea lui Ioan Niculae se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro.