Filipe Teixeira (38 de ani) a fost schimbat în minutul 30 al partidei cu Sepsi OSK, acuzând dureri musculare. Nicolae Dică a fost nevoit să-l trimită în teren pe Mihai Roman și rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea portughezului. Singura veste bună pentru vicecampioană ar fi aceea că Teixeira a ieșit pe picioare de pe gazon.
În minutul 27, Teixeira a făcut semn că a simțit ceva și a făcut semn că are nevoie de îngrijiri medicale. Consultat de staff-ul medical, portughezul a decis să părăsească terenul. Nicolae Dică s-a conformat și l-a trimis în teren pe Mihai Roman. Probabil vom afla la final cât de gravă este accidentarea veteranului. Romario Benzar a avut de asemenea probleme din cauza terenului înghețat.
Portughezul ar trebui să-și prelungească în această perioadă contractul cu vicecampioana. Conform oficialilor clubului, acesta ar urma să primească de acum înainte 15.000 de euro pe lună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER