Dezertorul

Puiu Iordănescu a aruncat în pivnița cu vechituri o carieră de jucător de excepție și de antrenor capabil, nemaivoind să audă de fotbal.

  Ce o fi determinat acest divorț spectaculos? Vârsta? Nu e cazul. Sărit de 60 de ani, Hizo a funcționat până mai ieri, ca să nu mai vorbim de alte pilde, din lumea largă, cum ar fi Aragones sau Ferguson. L-o fi deziluzionat nivelul competiției, modest, japca arbitrilor, furiile tribunei, invazia de străini mediocri cu repercusiuni pe termen lung asupra fotbalului nostru. Tocmai de aceea s-ar fi cuvenit să rămână pe metereze și să pună umărul la salvarea unei corăbii care l-a legănat drăgăstos pe valurile vieții.

  Adevărul este că, îmbogățit din fotbal, domnul general tatonează și altă potecă pe care se poate parveni lesne. E vorba de politică, unde faima te propulsează ușor, mai ales într-o țară ca a noastră, în care manelele și fotbalul contează atât de mult, încât, dacă ar vrea, un mintos ca Lucescu ar putea ajunge prim-ministru și un idol precum Copilul Minune, președinte. Iordănescu și-a trădat trecutul. Îl știu de mult, de când era un junior în anturajul Stelei, cu părul țepos, cu obrazul invadat de coșuri, cu o privire pe care am crezut-o ingenuă, în realitate doar o perdea înșelătoare peste o vână de pragmatism. Puiu și-a părăsit iubita din tinerețe, căzând în brațele unei babe chivernisite.