Dezvăluirea lui Adrian Ilie după 22 de ani: „Am avut oferte de la Real Madrid, Manchester United și AC Milan” De ce a picat mutarea | VIDEO

Adrian Ilie (45 de ani), fostul mare atacant de la Steaua, Galatasaray și Valencia, putea avea un viitor și mai strălucit, după cum spune chiar el.

„Cobra” susține că a fost la un pas de a ajunse la Real Madrid, care a fost impresionată de evoluțiile avute de acesta la Campionatul Mondial din 1998. Vârful Valceniei la acel moment, Adrian Ilie a marcat un gol superb în victoria contra Columbiei din primul joc al turneului din Franța.

„Am avut oferte de la Real Madrid şi Manchester United. După Mondialul din 1998 s-a întâmplat. Eram sub contract cu Valencia şi nu se gândeau să mă lase. Au spus că sunt netransferabil.

Pedro Cortes, preşedintele care m-a adus şi care îmi este prieten acum, mi-a spus să nu mă gândesc să plec că nu mă lasă. Nu regret că nu am plecat. Eram iubit acolo, echipa juca foarte bine şi nu puteam să schimb”, a spus Adrian Ilie la emisiunea Replay de pe TVR 1.

„Regret că n-am semnat prelungirea cu Valencia”

„Cobra” spune că nu regretă că n-a semnat cu cea mai puternică echipă a lumii la acel moment. Marea sa dezamăgire vine din faptul că n-a acceptat să semneze prelungirea contractului cu Valencia, în 2002, când a și plecat la Deportivo Alaves.

„Valencia mi-a fost propus un contract pe doi ani după ce jucasem deja 5. S-au purtat şi ciudat cu mine în ultimele trei meciuri. Mi-au tot propus să semnez prelungirea şi m-au lăsat în afara lotului când am câştigat titlul.

Aveam şi oferte din Italia, de la Milan. Terim era la Milan şi ziceam că poate plec la AC Milan, dar cred că acolo s-a rupt ceva. Trebuia să semnez cu Valencia, mergeam în sus pe linie. Eram ok din punct de vedere fizic”, a adăugat Adrian Ilie.

Adrian Ilie a ajuns la Valencia de la Galatasaray la mijlocul sezonului 1997-1998 și a reușit 38 de goluri în 115 meciuri. A câștigat și un titlu cu „liliecii” în sezonul 2001-2002. De-a lungul carierei a mai jucat pentru Electroputere Craiova, Steaua, Deportivo Alaves, Beșiktaș și Zurich.

https://www.youtube.com/watch?v=ygjuzQP08fc

Publicat: 13 04. 2020, 16:43