Dezvăluiri despre cazul „folcloristelor”! Ce li s-a oferit arbitrilor: „Erau patru fete îmbrăcate sumar, vaporos!”

În iulie 2000, înaintea unui meci din Cupa Intertoto dintre Ceahlăul și Austria Viena, brigada de arbitri franceză a fost invitată la cabana „Scăricica”, de lângă Piatra Neamț. Gazdele au adus și patru fete îmbrăcate sumar. S-a așezat la o masă în apropierea francezilor, care în scurt timp au părăsit incinta. Explicația oficială a fost că tinerele erau folcloriste care ar fi urmat să aibă un program artistic pentru delegația condusă de centralul Stephane Moulin. Acesta a reclamat că le-au fost oferite prostituate, iar Gheorghe Ștefan, care era președinte executive al Ceahlăului, clubul gazdă, și Florin Chivulete, cel care a însoțit brigada arbitrilor francezi, delegat din partea FRF, au fost suspendați câte un an.

„Cabana respectivă era afară din oraș, spre munte, spre Bicaz. Am ajuns cu microbuzul cu arbitrii francezi, cu Stephane Moulin la centru. Am mâncat frumos cu băieții, m-am împrietenit foarte bine cu unul dintre asistenți, Martinez…Au mâncat tochitură de mistreț, feluri deosebite. Arbitrul de centru nu a vrut să bea nici măcar un pahar de vin. Doar apă plată. Era foarte ursuz, închis. L-am lăsat în pace, eu vorbeam mai mult cu asistenții. Când să vină papanașii, în parcarea cabanei a apărut un microbuz alb care a adus patru fete”, a spus Chivulete, conform gsp.ro.

Apoi, a continuat: „Fiind luna iunie, fetele erau îmbrăcate cu rochițe scurte. Erau cam sumar îmbrăcate. S-au așezat la o masă în interior, nu cu noi la masă. Au comandat un suc și o cafea. Erau îmbrăcate vaporos. Au zis organizatorii că urmau să se îmbrace în folcloriste și să cânte și să danseze pentru arbitri. E o zonă cu mult folclor acolo. Am avut niște rețineri vizavi de ele, dar faptul că nu s-au așezat la noi la masă m-a făcut să nu reacționez. Nu puteam să mă ridic și să le dau afară. Poate dacă organizam eu acel sejur, nu aș fi acceptat. Dar cum organiza clubul gazdă, în speță domnul Pinalti, nu puteam să interzic eu să aducă acele fete”.

„Moulin s-a ridicat de pe scaun, și-a luat sacoul, s-a îmbrăcat și a zis că mergem la hotel. A fost deranjat de prezența acelor fete. A doua zi, am mers la ședința tehnică împreună cu observatorul din Germania și am fost foarte atent să văd dacă domnul Moulin aduce discuția despre ce s-a întâmplat. Nu a făcut-o”, a mai spus Florin Chivulete, apoi a încheiat: „Dar după meci s-a întâmplat ceva. Președintele Ștefan i-a reproșat la final lui Moulin că nu a dat un penalty…La masa de seară însă, arbitrii și observatorul german s-au retras într-o zonă separată. Au discutat vreo 15 minute. Probabil că au discutat despre ce s-a întâmplat cu Ștefan și probabil că Moulin i-a transmis observatorului că va face un raport suplimentar către UEFA, legat de fete. Mie nu mi-a spus nimic. Dar mi-a spus Francisc Kolossi, reprezentantul CCA, că observatorul aflase. Dacă aș fi știut, aș fi vorbit cu Dan Petrescu (n.red. – Dan Petrescu, zis ‘Fibră’, șeful CCA la acel moment). El era și membru al comisiei UEFA de arbitraj, unde era coleg cu Michel Vautrot, șeful arbitrilor din Franța. Probabil că lucrurile s-ar fi liniștit acolo, nu mai apărea tot cazul…Mi-a zis domnul Kolossi că neamțul le spusese arbitrilor că, dacă nu sunt lucruri concludente, atunci nu există nimic palpabil pentru a face tam-tam. Dar Moulin a vrut să scrie. A scris, a început procedura disciplinară, iar principalul vizat am fost eu. Eu eram pe hârtie organizatorul, nu clubul gazdă”.

Publicat: 08 02. 2020, 21:28
Actualizat: 08 02. 2020, 21:41