Se pare că dinamoviștii au trecut repede peste plecarea lui Gnohere la marea rivală din campionat, iar Brănescu a ținut să-l „înțepe” pe fostul său coleg din atacul lui Dinamo.
Nistor pare axat asupra muncii sale din teren de la Dinamo, iar mijlocașul a declarat că viitorul lui Gnohere la FCSB nu-l privește.
„Nu mă așteptam, dar asta e problema lui, pe mine nu mă interesează. Vreau ca Dinamo să meargă sus, să le dea o palmă multor contestatari. Ca să ne dea gol, trebuie să joace Gnohere. Să vedem dacă va juca! Nu pot să vorbesc eu de Steaua, nu știu dacă vor juca și Alibec, și Gnohere. Din câte am văzut, Reghecampf joacă doar cu un vârf împins. Nu mă interesează Steaua pe mine”, a declarat Nistor pentru Pro TV.
Portarul „câinilor”, Brănescu, a fost ceva mai acid la adresa lui Gnohere și a dat din „casă” un amănunt legat de rivalitatea dintre „Bizon” și Alibec.
„Nu m-a surprins plecarea lui Gnohere, se vedea că nu-i mai stă gândul la Dinamo, nu-i mai stă gândul la noi. Cât ne-a ajutat, a fost foarte bun. Apoi, nu ne-a mai ajutat ca înainte. Chiar dacă încerca să se antreneze bine, nu mai reușea să ne ajute în teren. Tot timpul a fost gelos pe Alibec pentru că marca mai multe goluri decât el, să vedem acum dacă va juca în fața lui. Poate să-mi dea gol numai din penalty pentru că acolo era cel mai bun”, a declarat Brănescu pentru Pro TV.
FCSB a reușit să pună mâna pe cei mai doriți atacanți din Liga 1, iar statisticile arată că Alibec a marcat de 7 ori, în toate competițiile, în timp ce Gnohere a făcut-o de 6 ori în toate competițiile în care Dinamo a participat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER