„Foamete în Ghencea” a titrat ieri ProSport, referindu-se la situația prin care trec fotbaliștii de la Academie, care sunt obligați să facă performanță cu stomacul gol. Mai multe surse au confirmat, ba chiar au continuat dezvăluirile.
Fotbaliștilor de la Steaua II li s-au micșorat porțiile de mâncare și, uneori, nici măcar nu au primit de mâncare. „Au venit să mănânce mai mulți decât ne așteptam”, a fost răspunsul. Desertul a dispărut și el. „Poate s-a schimbat meniul”, a venit, ca atunci când joci tenis la perete, replica oficialilor din Ghencea.
Criza financiară care a afectat Steaua și, inevitabil, Academia de Juniori a roș-albaștrilor i-a adus pe micuții fotbaliști în situații penibile. Mai multe persoane din anturajul clubului din Ghencea au continuat să povestească despre condițiile grele pe care le înfruntă juniorii steliști.
Mâncau prin parcuri
„I-am auzit pe mai mulți fotbaliști de la Steaua II cum se plângeau de foame. Unii s-au dus și au mâncat fel de fel de prostii prin parcuri, ca să nu-i vadă antrenorii”, a povestit una dintre surse. ProSport a intrat în posesia unei alte informații de-a dreptul incredibile. Se pare că, din cauza faptului că nu primiseră porția de mâncare obișnuită, mai mulți jucători ai echipei secunde erau prea slăbiți pentru a se antrena. „Într-una din zile, în vestiar, antrenorii au văzut că erau mai mulți jucători care abia se țineau pe picioare. S-au interesat și au aflat că nu mâncaseră deloc. Nici nu i-au mai pus să facă antrenament”, a fost mărturia șocantă care reflectă, de fapt, situația care a cuprins Ghencea în ultimele luni.
Ienei: „Lăcătuș va fi aplaudat în Ghencea”
Fostul tehnician al Stelei, Emeric Ienei, a declarat că în mod sigur Marius Lăcătuș va fi primit bine de suporterii roș-albaștrilor la meciul echipei lui Stoichiță cu FC Vaslui.”Orice s-ar spune, Marius Lăcătuș rămâne un simbol pentru Steaua. Indiferent unde antrenează, va fi primit cu aplauze de fiecare dată când se va întoarce în Ghencea”, a spus Ienei.
„Nu mai vin în Ghencea”
Revenit în România pentru a fi prezent la „Gala Premiilor Fanatik”, fostul tehnician al Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat că nu va merge în Ghencea la meciul roș-albaștrilor cu FC Vaslui, de duminică. „Sunt sigur că o să fie un joc frumos, dar, sincer nu o să mă duc la această partidă. N-aș mai merge în Ghencea nici măcar din postura de spectator”, a spus Bergodi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER