Dezvăluiri șocante ale lui Cristi Balaj! Cum aranja Marian Iancu „majoritatea meciurilor” Poli – Dinamo: „Suporterii trebuie să știe!”. Episod incredibil, cu Dan Alexa în prim-plan
Unul dintre cei mai titrați centrali români din ultimii ani, Cristi Balaj, a dezvăluit în direct că pe vremuri, Marian Iancu le cerea jucătorilor de la Poli Timișoara să piardă în meciurile directe cu Dinamo. În prezent președinte al AJF Maramureș, Balaj a rememorat un episod din 2007, în care Dan Alexa l-a înjurat din debutul partidei.
„Ajungeam la stadion, m-am plictisit cât am arbitrat meciurile dintre Timișoara și Dinamo. Parcă era un făcut. Cu Iancu, când era la Timișoara, care a cum e la pușcărie. Și ce regii făcea… suporterii Timișoarei trebuie să știe asta și vorbesc în cunoștință de cauză. În marea majoritate a meciurilor exista o înțelegere între Iancu și cei care erau atunci la Dinamo. Și vorbesc în cunoștință de cauză. Înțelegeri în a pierde Timișoara. Cu mese organizate înaintea jocurilor…Îmi aduc aminte de acel meci în care căuta să bage juniorii. Sau ca să piardă, căuta modalitatea. Totul a culminat spunând că are cineva cu noi, este împotriva noastră, singur împotriva tuturor, în semn de protest voi băga juniorii cu Dinamo„, a spus Cristi Balaj, pentru Telekom Sport.
Fostul arbitru a rememorat și episodul care l-a avut în prim-plan pe Dan Alexa în 2007, la o remiză între Poli Timișoara și Dinamo: „S-a terminat 1-1. Eu am arbitrat meciul acela. Cu Alexa care, a fost singurul care a meritat cartonașul roșu și nu i l-am dat. În minutul 5, a venit și a folosit cuvinte injurioase. M-au huiduit toți spectatorii, pentru că atmosfera era făcută de Iancu. Nemulțumit de anumite decizii, a atacat la TAS și bineînțeles că a pierdut. Alexa folosit cuvinte injurioase și voiam să-i dau cartonaș roșu.
Și mi-am dat seama atunci că el căuta cartonașul roșu… Am avut discuții cu el, l-am chemat la mine, au venit și coechipierii lui mai tineri și i-am zis că va sta în teren să se facă de rușine. După ani de zile, m-am întâlnit cu Alex și mi-a zis că era surescitat de atmosfera meciului și voia să o bată pe Dinamo. Și îl cred. Din fericire, s-a terminat 1-1 și m-am bucurat, pentru că nici copiii ăia, nici spectatorii nu aveau nicio vină”
Meciul la care face referire Cristi Balaj este Poli Timișoara – Dinamo, de pe 5 martie 2007. Chiar dacă atunci bănățenii au jucat cu o echipă plină de puști, „câinii” au plecat cu un singur punct de la Timișoara, după ce Claudiu Niculescu a deschis scorul în minutul 26, iar Mansour a egalat în minutul 46.
Echipa trimisă în teren de Poli Timișoara la meciul respectiv: Pantilimon – Latovlevici, Luchin, Scutaru, Matei – Patras, Daminuta, Omoduemuke, D. Alexa, Torje – Mansour
În februarie 2017, Cristi Balaj a scos la suprafață și alte obiceiuri ale fostului patron de pe Bega: „Iancu este singura persoană pe care n-am s-o iert niciodată. Îmi pare rău pentru orice persoană care are probleme, dar ce am aflat ulterior despre el a fost inimaginabil. Despre regiile pe care le făcea, cum îi păcălea pe locuitorii din Timișoara. Nu întâmplător nu am fost unul dintre cei care atunci când m-a pălmuit am întors și celălalt obraz. La meciurile cu Dinamo, puțină lume știe că oamenii de la Timișoara făceau petreceri înaintea acelor jocuri, cu bodyguarzi care înconjurau clădirea, pentru a nu avea nimeni acces…Am aflat acest lucru de la unul dintre cei care au cântat la una dintre aceste petreceri. A fost chiar meciul în care Iancu era extrem de supărat pe Federație și a băgat juniorii în acel joc. Eu am fost arbitru, s-a terminat egal. El era supărat, și la adresa lui Dinamo a avut tot felul de cuvinte, dar, de fapt, ei au avut un party înaintea jocului”, spunea fostul arbitru, la ProSport Live.
În vârstă de 52 de ani, Marian Iancu este unul dintre cei mai controversați patroni care au călcat vreodată prin fotbalul românesc. Fost mecanic auto, el a reușit să o transforme pe Poli Timișoara într-o forță a campionatului intern, a investit bani care i-au permis să se bată cu șanse reale la titlu (în 2011, Poli a pierdut la limită în fața Oțelului), dar totul s-a terminat în momentul în care problemele cu justiția Română au început să apară și i-au adus sfârșitul ca finanțator. Condamnat la 13 ani și opt luni de închisoare cu executare în celebrul dosar „RAFO”, în care a fost găsit vinovat pentru evaziune fiscală și spălare de bani, Iancu are de stat ani mulți în spatele gratiilor, după ce, în 2015, a primit încă 14 ani de închisoare în dosarul „Carom”, pentru înșelăciune și spălare de bani.
Fostul arbitru Cristian Balaj s-a retras din activitate la finalul anului 2016. A arbitrat 341 de partide în Liga 1, în 17 ani, clasându-se pe locul 2 într-un top al arbitrilor cu cele mai multe jocuri în primul eșalon. Băimăreanul deține recordul de finale ale Cupei României arbitrate, patru. De asemenea, este pe primul loc la numărul derby-urilor Steaua – Dinamo. Pe plan internațional, Balaj a condus jocuri din preliminariile Cupei Mondiale, Campionatului European și din grupele Ligii Campionilor și Ligii Europa. A purtat ecusonul FIFA din 2003 și până la retragere.