Meme Stoica, dezvăluiri despre modul în care se impune Toni Petrea în vestiarul FCSB: „Puțină lume știe asta”

Meme Stoica, dezvăluiri despre modul în care se impune Toni Petrea în vestiarul FCSB: „Puțină lume știe asta”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a vorbit în termeni laudativi despre antrenorul Toni Petrea, dezvăluind calitățile ce îl recomandă pe acesta să ocupe funcția de antrenor principal.

Atuul lui Toni Petrea în vestiarul FCSB: A făcut facultatea la zi”

Toni Petrea (45 de ani), aflat la prima experiență ca antrenor principal la FCSB, dă dovadă de autoritate în relația cu elevii săi. Mihai Stoica (55 de ani) susține că tehnicianul ajuns la echipa roș-albastră în luna iulie are un atu mai puțin știut: Toni Petrea are puterea să se impună pentru că, deși a fost un jucător care a evoluat foarte mult la un nivel inferior jucătorilor pe care îi antrenează, el, poate puțină lume știe, a făcut facultatea la zi, Academia de Studii Economice, este un băiat citit și se informează permanent, un om cu care poți discuta și care are licența PRO de mult timp”, a spus Mihai Stoica într-un interviu acordat fostului fotbalist Robert Niță pe Youtube.

În afară de studiile care îl recomandă, Toni Petrea ar fi avizat să ocupe postul de principal inclusiv datorită faptului că a „furat meserie de la Reghecampf: „Noi am avut doi secunzi principali la echipa asta. Pe Cătălin Necula, cu Olăroiu, și pe Toni Petrea cu Reghecampf. Erau considerați de antrenorii principali ca fiind egalii lor, iar ăsta e un mare talent. Să te poți consulta cu antrenorul secund ca și cum ar fi egalul tău”, l-a lăudat Mihai Stoica pe Toni Petrea.

FCSB se află pe val cu Toni Petrea antrenor, ocupând locul secund în Liga I. După ultima ispravă din campionat, 3-2 cu marea rivală Dinamo, Petrea a jubilat: O partidă frumoasă, încinsă. Jucătorii au dat dovadă de caracter. Avem două săptămâni de pauză, trebuie să ne punem la punct. Nu vreau să vorbesc despre un jucător anume, când luăm gol nu un singur jucător greșește„.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Descalificare dublă la Casa Iubirii prezentată de Andreea Mantea. Cine pleacă pe 6 octombrie! Ea nu e la prima abatere în show, iar el...
Descalificare dublă la Casa Iubirii prezentată de Andreea Mantea. Cine pleacă pe 6 octombrie! Ea nu e la prima abatere…
Oferte pentru Ianis Hagi: ”Am fost sunat”. Antrenorul lui Rangers, pus la zid: ”Nu poți să-ți bați joc”
Oferte pentru Ianis Hagi: ”Am fost sunat”. Antrenorul lui Rangers, pus la zid: ”Nu poți să-ți bați joc”
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă…
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical
Cum arăta Gabriela Prisăcariu înainte să devină celebră. Nici că o recunoști! Soţia lui Dani Oţil s-a transformat radical
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul pregătit
Casa Verde 2024. Reacţia lui Răzvan, care n-a apucat să prindă fonduri, deşi avea totul pregătit
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
Obiect CIUDAT, detectat pe radare în timp ce trecea pe lângă Pământ
David Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! Îl scot la licitaţie
David Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! Îl scot la licitaţie
Sumă colosală pentru ferma groazei! Cine a cumpărat locul unde antrenorii Nadiei Comăneci au ascuns cele mai mari abuzuri din gimnastică
Sumă colosală pentru ferma groazei! Cine a cumpărat locul unde antrenorii Nadiei Comăneci au ascuns cele mai mari abuzuri din…
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore la școala de șoferi
Decizie pentru românii cu permis auto categoria B. Cine e obligat să facă iar ore la școala de șoferi
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!”
Moment emoționant pe scena iUmor. Cătălin Bordea: „Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!”
×