Dezvăluirile lui Dan Șucu, omul care investește 10 milioane de euro pentru copiii care vor să facă fotbal în București: planurile spectaculoase cu două baze sportive, interesele dezvoltatorilor imobiliari și nepăsarea entităților statului! „Cum să fii atât de deștept și să lași totul în paragină?” EXCLUSIV

Dan Sucu investeste 10 milioane de euro in doua baze pentru copii si juniori

ProSport a stat de vorbă cu Dan Șucu, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, dar și unul dintre investitorii care are o reputație impecabilă în zona de business, despre subiectul bazelor sportive din București, care a unit, paradoxal, interesele dezvoltatorilor imobiliari privați și pe cele ale oamenilor Statului, dar au distrus singurul interes care ar fi trebuit să conteze, cel al cetățeanului de rând.

Patronul Mobexpert, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din România, a explicat obstacolele pe care le-a întâmpinat atunci când a încercat o asociere cu instituțiile locale și de ce a ajuns să cumpere două baze cu scopul de a reda bucuria unor copii și de a le asigura, într-un mod organizat, o șansă la o sănătate mai bună.

Șucu a vorbit deschis despre proiectul pe care îl are minte, nu se ferește să atragă atenția asupra unei licitații care pare mai degrabă o formă fără fond și promite că e dispus să investească și mai mult pentru că „are o datorie față de societatea în care trăiește”.

De unde a pornit ideea de a investi în bazele sportive

Dialogul cu Dan Șucu, o figură proeminentă în zona de business și un afacerist care a devenit și mai familiar românilor după ce a intrat în juriul emisiunii Imperiul Leilor, de la PRO TV, a pornit după ce ProSport l-a contactat în legătură cu o licitație legată de baza sportivă din Regie, la care el ar fi luat parte.

Ceea ce trebuia să fie o discuție de 30 de minute s-a întins aproape pe durata unui meci de fotbal, iar dezvăluirile acestuia sunt cât se poate de interesante.

„Nu am participat la nicio licitație pentru baza din Regie!”, a fost prima frază rostită de Dan Șucu. Apoi, mi-a explicat cum a ajuns totuși unul dintre cei mai mari investitori în bazele sportive din România: „Eu am experiență de ceva timp în dorința de a transforma niște baze sportive părăsite în baze sportive în care pot activa copiii.

În afara faptului că sunt proprietarul unei societăți mari în România, sunt și tată, și cetățean al orașului, cu totul. Ca și părinte, tu ai obligația să te străduiești ca toți copiii tăi să fie sănătoși. Să facă sport, să fie feriți de droguri, să fie feriți de băutură, să fie feriți de țigări… Din punctul meu de vedere, sportul și, respectiv, fotbalul sunt cel mai bun mod de a face lucru acesta. Asta e simplu de zis…

Dar, în clipa de față, în sectorul 1, dacă vrei să-ți duci copiii la sport nu ai unde. Aproape că nu ai ce face. Aproape că nu ai nicio variantă de a face lucrul acesta într-un mod sigur, organizat, într-un mod civilizat.

Din punctul meu de vedere am considerat, acum 6 ani de zile, ca o datorie a mea personală, să găsesc să mă asociez cu o bază sportivă. Eu să vin cu investiția și să transform o bază sportivă părăsită într-una funcțională, dar nu oricum, ci la parametri ai anilor 2020…”, povestește afaceristul.

 

„Proprietarii privați mi-au zis că dacă îmi dau baza și o fac să arate bine ei nu o mai pot demola pentru dezvoltări imobiliare”

Un om cu potențialul lui Dan Șucu de a investi a găsit rapid zonele în care se poate duce pentru a-și îndeplini obiectivele. Doar că obstacolele erau mai multe decât anticipa.

„Am identificat în jur de 12 baze sportive în București, numai în sectorul 1, toate părăsite, în diferite stadii de degradare. Majoritatea lor erau în posesia unor oameni de afaceri, care le targetau să le transforme mai departe în dezvoltări imobiliare.

Cu unii dintre ei am încercat să intru în legătură și i-am rugat frumos să mi le lase mie la dispoziție, să mă ocup de ele, să le manageriez și să investesc în ele pe perioada în care lor nu le trebuie, până când își obțin avizele necesare ca să le transforme în ceea ce doresc ei să le transforme. Răspunsul lor a fost foarte simplu: dacă tu o să faci treaba asta și baza o să arate bine, eu nu o să o mai pot demola, nu o să mai pot să o stric. Deci nu funcționează!”, mărturisește Șucu.

Șocat de rectorul de la Facultatea de Arhitectură, care a refuzat să fie refăcută baza din Regie, închiriată și să o primească înapoi, peste 10 ani, gata renovată: „Cum să lași totul în paragină?”

Momentul care l-a lăsat cu gura căscată pe omul de afaceri a fost acela în care a discutat asocierea cu Facultatea de Arhitectură pentru baza sportivă din Regie. Detaliile sunt, pe alocuri, halucinante.

„Atunci, am luat legătura cu un număr de instituții de Stat care își lasă bazele, pe care le au în proprietate sau administrate, în paragină. Nu am avut niciun fel de succes. Una dintre ele, acum 4 ani, a fost inclusiv baza de care m-ați întrebat la început, cea din Regie, care aparține Facultății de Arhitectură și, o bucată din ea, a Institutului Politehnic București.

Am fost extrem de dezamăgit că nu am putut găsi o asociere cu o astfel de entitate, măcar una statală care își lasă terenurile de sport părăsite. Cel mai dezamăgit am fost de situația de la baza din Regie. Aici discutam cu un rector al Facultății de Arhitectură, adică un om cu inteligență și educație mult peste medie, care nu avea cum să nu înțeleagă că eu nu aveam niciun interes personal acolo și tot ce doream era ca în Regie să aibă acces la sport copiii. Nici nu am discutat și nici nu mă interesa terenul mare, cu tribune. Mă interesa sportul de masă.

I-am zis că aș dori să mă asociez în ideea în care eu refac toată baza, îi plătesc și chirie, o operez pentru 10 ani și i-o returnez gata făcută! Voiam să fie din nou ca pe vremea când eu eram puștan și sute de copii făceau sport în Regie. Acum, totul e părăsit, arată deplorabil. În condițiile în care, repet, este condusă de un rector, un arhitect, un om deștept. Și cum să fii atât de deștept și să lași totul în paragină și copiii, că poate ai și tu, ca rector, copii sau nepoți, să crească doar cu fundul în fața calculatorului?! Cam ce fel de cetățean să fii?”, susține Dan Șucu.

„Am o îndoială că a fost o licitație! Cifrele sunt supraevaluate”

Lucrurile par a se fi schimbat, în teorie, acum, după ce Facultatea de Arhitectură ar fi organizat o licitație și ar fi ajuns la un acord cu un privat pentru a închiria baza din Regie. Totuși, experimentatul patron de la Mobexpert ridică unele semne de întrebare legate de întreaga „combinație”.

„Din punctul meu de vedere, am o îndoială legată de acea așa-zisă licitație. Eu unul nu am participat la ea. Repet, am o îndoială serioasă că a existat o licitație serioasă acolo.

Măcar, Doamne ajută!, dacă s-au gândit acum în ceasul al 12-lea să facă acolo ceva… Dar când citesc că există cineva care investește 600.000 de euro pe an ca să facă sport 60-70 de copii, am o îndoială serioasă, pentru că cifrele nu sunt în conformitate cu ce știu eu, sunt mult supraevaluate! Costul cu un copil e undeva la 100 de euro pe lună, la 50 de copii sunt 60.000 de euro pe an. Diferența până la 600.000 de euro e uriașă.

Ceva e foarte în neregulă în aceste sume. Părerea mea e că aici cineva încearcă să se legitimeze. Măcar de reușește să facă acolo un lucru bun, pentru că baza din Regie e o bază foarte frumoasă, dar acum se află în paragină.

Acel rector pentru mine a fost cea mai mare dezamăgire. Dacă pe un agent economic îl pot înțelege că are un interes financiar, pe el nu l-am putut înțelege în niciun fel. Să lași de 10 ani acolo să nu miște nimic…”, afirmă, răspicat, afaceristul.

A cumpărat Coresi și Constructorul: „Vreau ca 1200 de copii să facă sport aici”

Hotărât să nu lase lucrurile așa și să își atingă țelul fără ajutorul altcuiva, Dan Șucu a făcut o mutare logică: a achiziționat două baze sportive, Coresi și Constructorul.

„Când am văzut că nu am succes orice s-ar întâmpla și orice aș încerca, cu bun simț și fără un interes personal, cu aceste instituții, am cumpărat două baze sportive. De aceea am cheltuit, în momentul de față, 25 de milioane de lei pentru două baze sportive, care au împreună în jur de 6 hectare. Acum, sunt în proces de modernizare și de reutilare a bazelor acestora. Vor fi, de departe, cele mai bine utilate din București și din țară. Este vorba despre bazele de la Coresi și de la Constructorul, undeva lângă Pro Rapid.

Portițele legislative prin care o bază cu activitate sportivă se poate transforma într-o activitate cu o altă funcțiune nu sunt lucruri care mă preocupă pe mine. Este adevărat, însă, că în clipa de față, acest lucru se face probabil mai greu. Asta nu înseamnă că persoanele care sunt proprietari s-au obișnuit cu gândul că aceste terenuri trebuie să rămână pentru sport și o să investească acolo! Le lasă pur și simplu părăsite până când au ocazia de a le introduce în circuitul de care discutăm.

Eu, când eram copil, vedeam pe un teren de sport sute de alți copii, care făceau mișcare și erau bineveniți. Asta și vreau să văd acum. Pe aceste două baze de care discutăm vor putea să facă sport minimum 1200 de copii, în cel mult doi ani de zile. Ele deja funcționează, dar la capacitatea totală vor fi atunci. Vreau să fac numai fotbal în ele. Am văzut că în întreg județul Iași sunt mai puțin de 800 de copii care sunt legimitați, iar aici vor fi 1200. Va fi o organizare privată, normal, de genul celei făcute de un om pe care îl interesează de banii lui.

Cum se va putea ajunge la aceste baze sportive și cum va beneficia Rapid

Apropiat de cei de la Rapid București, Dan Șucu susține că elita puștilor din cele două baze va fi îndreptată spre formația giuleșteană.

„Se va plăti, sigur că da. Sănătatea copilului tău este datoria ta, nu e datoria Primăriei sau comunității. Te costă 200-300 de lei, renunți la 5-6 pachete de țigări și te ocupi de sănătatea copilului. Într-una dintre baze vom avea și o zonă de elită pe care o văd și o organizez, în principal, pentru clubul Rapid. Este un club de tradiție, care atrage foarte mulți copii. Din punctul meu de vedere, pentru părinți e importantă sănătatea lor, iar pentru cei mici sunt importante visele, să vadă jucătorii mari mergând pe stadion. Lor le poți vorbi despre idealuri. Și părinții și copiii trebuie să fie convinși că fac cel mai bun lucru pentru ei înșiși.

Deocamdată vreau să văd aceste două baze că funcționează la capacitate maximă și că obiectivele pe care mi le-am planificat sunt atinse cu totul. Nu am o limită de investiție dacă lucrurile merg în direcția pe care o vreau. Este o chestiune de implicare socială, toți cei care avem un succes material avem și obligații față de societatea din care facem parte”, a explicat Dan Șucu.

10 milioane de euro, investiția totală în cele două proiecte! „Nu am o limită de investiție, dacă îmi ating obiectivele voi continua și cu altele”

Patronul Mobexpert, care are o avere estimată la 125 de milioane de euro, a dezvăluit pentru ProSport sumele pe care le-a băgat deja în bazele Coresi și Constructorul, dar și cât mai are de gând să investească pentru ca tuturor copiilor să nu le lipsească nimic. El dă ca exemplu comparativ baze din Amsterdam și Budapesta, față de care susține că nu va fi cu nimic mai prejos. Ambițiile lui Dan Șucu sunt mari, dar pentru asta și fondurile cheltuite sunt pe măsură.

„Am cheltuit deja 25 de milioane de lei pe cele două baze, 15 milioane pentru una și 10 milioane pentru cealaltă, iar investiția totală ne va costa 10 milioane de euro. Aici vorbim de întreg ansamblul. Să ținem, însă, cont de faptul că un amortisment pe 50 de ani, atunci când ești proprietar, este una, iar amortisment atunci când faci o investiție și trebuie să pleci peste 3 ani e cu totul altceva.

Ideea de proprietate îți dă și posibilitatea de a investi pe termen lung, de a aduce acolo cele mai bune materiale, care rezistă bine în timp, care se comportă bine, care aduc siguranță pentru copii. Eu nu vreau să văd o diferență dacă un copil face sport în Budapesta, în București sau în Amsterdam. Vreau să fie același standard.

Toată lumea așteaptă să vadă rezultatele investiției, încă suntem în renovări. La partea de vestiare, sală de forță, cabinete medicale și tot ce înseamnă infrastructură încă depindem de multe autorizații, documente… De aceea spun de doi ani de zile, pentru că nu văd posibilitatea de a termina, cu toată birocrația, mai rapid.

Am văzut o reacție foarte pozitivă din partea tuturor. Se simte că e totuși o diferență față de ceea ce există acum. Nu am intrat destul în relație cu autoritățile, nu e în obișnuința mea să cer favoruri pentru că mi se întorc apoi sub formă de altele… Eu sunt convins că voi putea să fac tot ce am de făcut fără favoarea cuiva, fie că vorbim de autoritate locală sau națională”, a încheiat Dan Șucu dialogul cu ProSport.

Publicat: 27 02. 2022, 19:01