Iulian Popa (27 de ani), ultimul nume apărut pe lista lui Dinamo, mărturisește că ar fi onorat să joace în București, dar spune că nu a fost contactat momentan de nimeni de acolo.
Mijlocașul ofensiv stânga al Voinței a impresionat în tur, când a înscris și 3 goluri pentru echipa sa, fiind catalogat de unii oameni din fotbal drept „Di Natale de România”.
„Momentan nu știu nimic, dar sunt fericit dacă Dinamo mă dorește, așa cum scrie presa. Probabil voi avea o discuție cu domnul Hămbășan în zilele următoare. Am visat mereu să joc la un nivel mare, e visul oricărui fotbalist. Eu, la momentul acesta, țin cu Voința Sibiu și nu cu vreo altă echipă. În viitor vom vedea ce va fi. Interesul lui Dinamo mă onorează, dar mă și îndatorează. Orice ar fi, eu am de câștigat, dar trebuie să am prestații bune de acum. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea sănătate, iubesc prea mult fotbalul ca să nu dau totul pe teren”, a spus Iulian Popa, pentru www.prosport.ro
550 de mii de euro este cota lui Popa, conform www.transfermarkt.de
Articol scris de Mihai CINPOERU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER